UPDATE:
După publicarea articolului, MASTER MIND SRL a postat următorul comentariu pe Facebook:
Dintr-o regretabilă eroare de comunicare, MASTER MIND SRL a introdus şi renunţat imediat la promovarea unei acţiuni de insolvenţă către LABVISION. Eroarea s-a rezolvat în aceeaşi zi în care s-a şi descoperit. Relaţiile de afaceri dintre MASTER MIND SRL şi LABVISION SRL au un istoric lung şi ambele firme intenţionează să le continue în cele mai bune condiţii pentru viitorul imediat şi pe termen lung.
Domnul Radu IGNĂTESCU, director general LABVISION, a trimis un mail (după ora 23) în care invocă aceeaşi eroare de comunicare şi ataşează o scrisoare comună a celor două companii, plus o copie după solicitarea MASTER MIND SRL de renunţare la cererea de insolvenţă, adresată Tribunalului Bucureşti.
……………….
1. Formularea şi depunerea unei cereri de insolvenţă necesită implicarea CEL PUŢIN a unui contabil (actele care dovedesc datoria), a unui jurist/avocat (redactează documentul), a unui delegat (plăteşte taxa de timbru şi depune cererea la tribunal) şi a administratorului/directorului (semnează cererea). Cam multe persoane implicate într-o „regretabilă eroare de comunicare”.
2. Deşi (presupun că) a fost transmisă acea solicitare de renunţare, Tribunalul Bucureşti tocmai a programat un prim termen de judecată pe 26 mai 2020. Abia atunci (sau mai devreme, dacă se devansează termenul) va exista o decizie oficială privind renunţarea la acţiune.
3. Articolele nu se şterg, ci eventual se completează/updatează, ceea ce am făcut acum.
MASTER MIND SRL (CUI/CIF: 11465346) este, conform site-ului propriu, „unul dintre cei mai importanţi transportatori de mărfuri multi-modal din România” şi a încheiat anul 2018 cu un profit net de 1.087.333 lei şi o cifră de afaceri de 13.215.197 lei, rezultate obţinute cu 29 de angajaţi.
LABVISION SRL Bucureşti (CUI/CIF: 28389235) este furnizor de „tehnologie de ultimă oră şi soluţii digitale integrate pentru laboratoare şi clinici dentare”, iar pentru anul 2018 a raportat 15 angajaţi (faţă de 30 în anul anterior!), o cifră de afaceri de 13.939.432 lei (în creştere cu aproape 6 milioane lei) şi datorii de 9.458.062 lei (în scădere cu peste 3 milioane lei).
Ieri, 17 februarie 2019, MASTER MIND SRL a transmis partenerului de afaceri LABVISION SRL o invitaţie… la Tribunalul Bucureşti! Mai exact, este vorba de o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva LABVISION SRL, care a dus la constituirea Dosarului nr.4303/3/2020, pentru care instanţa încă nu a programat primul termen de judecată. (sursa foto: facebook.com – Labvision)