MEGA TRAVEL: Super-şmecherie cu licenţe judeţene şi interjudeţene de transport persoane… evaluate la 162,45 lei „bucata”

Societatea MEGA TRAVEL SRL Piatra Neamţ (CUI/CIF: 13887061) – la care unic asociat este Iulia ŞERBAN (foto) – a solicitat protecţia Legii 85/2014, iar această cerere de intrare în insolvenţă a dus la constituirea Dosarului nr.4265/103/2022, pentru care Tribunalul Neamţ a programat primul termen de judecată pe 7 decembrie 2022.

După cum am precizat în articolul articolul «MEGA TRAVEL şi-a cerut insolvenţa; firma deţinută de ŞERBAN a încheiat anul 2021 cu datorii de 8,5 milioane lei… de 2,2 ori mai mari faţă de anul anterior», nu această firmă operează agenţia de turism MEGA TRAVEL, ci EURO TRAVEL SRL Piatra Neamţ (CUI/CIF: 20744846), companie la care Vasile Cristian ŞERBAN deţine 69,17% din părţile sociale şi funcţie de administrator (alături de Rareş Alexandru ŞCHIOPU).

  • Totuşi, începând din aprilie 2022 există şi o legătură directă între cei doi agenţi economici, nu doar cea dintre patroni. Mai exact, pe 5 aprilie 2022, EURO TRAVEL SRL şi-a majorat capitalul social «cu aportul propriu adus de MEGA TRAVEL SRL, aport în numerar 5,20 lei şi aport în natura 1.804,80 lei, format din 8 licenţe de traseu – Transport de persoane prin servicii regulate în trafic interjudeţean şi judeţean, în valoare totală de 1.804,80 lei, conform Rapoartelor de evaluare, întocmite de expert autorizat drd. ing. Mihai Aioanei, astfel:
    Licenţe judeţene:
  • 1.Licenţa seria LT nr.0229628/01.01.2014, pe traseul Piatra-Neamţ – Goşmani, în valoare de 630,00 lei.
  • 2.Licenţa seria LT nr.0229629/01.01.2014, pe traseul Piatra-Neamţ – Lunca Moldovei, în valoare de 157,50 lei.
  • 3.Licenţa seria LT nr.0233067/05.05.2015, pe traseul Piatra-Neamţ – Țibucani, în valoare de 262,50 lei.
  • 4.Licenţa seria LT nr.0229631/01.01.2014, pe traseul Piatra-Neamţ – Tupilaţi, în valoare de 105,00 lei.

Licente interjudeţene:

  • 1.Licenţa seria LT nr.0225720/01.01.2013, pe traseul Bacău – Piatra-Neamţ, în valoare de 162,45 lei.
  • 2.Licenţa seria LT nr.0225719/01.01.2013, pe traseul Bacău – Piatra-Neamţ, în valoare de 162,45 lei.
  • 3.Licenţa seria LT nr.0225718/01.01.2013, pe traseul Bacău – Piatra-Neamţ, în valoare de 162,45 lei.
  • 4.Licenţa seria LT nr.0233099/21.06.2019, pe traseul Piatra-Neamţ – Rădăuţi, în valoare de 162,45 lei

Aportul de 1.810 lei – 8 licenţe şi 5,20 lei „în bani” – i-a adus societăţii MEGA TRAVEL SRL calitatea de asociat minoritar, cu 1,9% din capitalul social.

Care este, de fapt, şmecheria?
Prin această manevră, EURO TRAVEL SRL poate efectua transport de persoane pe rutele menţionate în cele 8 licenţe… şi are posibilitatea de a înregistra veniturile generate de această activitate. Teoretic, şi cheltuielile ar trebui să se regăsească tot în contabilitatea EURO TRAVEL SRL, dar există destule „portiţe” ca să se întâmple şi altfel!

Înfiinţată în 2001, societatea MEGA TRAVEL SRL are ca obiect principal de activitate „Alte transporturi terestre de călători n.c.a.”, iar pentru anul 2021, a raportat 22 de angajaţi, venituri de 7.497.500 lei şi cheltuieli de 7.482.792 lei (profit net de 10.238 lei), datorii de 8.468.309 lei (faţă de 3.807.589 lei în urmă cu un an) şi active circulante de 7.277.591 lei, din care creanţe de 6.517.434 lei. (sursa foto: facebook.com/facebook.com/iulia.serban.351)

CITIŢI ŞI:
MEGA TRAVEL şi-a cerut insolvenţa; firma deţinută de ŞERBAN a încheiat anul 2021 cu datorii de 8,5 milioane lei… de 2,2 ori mai mari faţă de anul anterior