MENAROM P.E.C. SA Galaţi (CUI/CIF: 16925453) este societatea care în 2007 a preluat activele falitei MENAROM SA şi probabil acesta este motivul pentru care susţine pe site-ul propriu că are “o experienţă bogată, de peste 40 de ani în domeniu”… ceea ce, desigur, este fals, firma fiind înmatriculată în noiembrie 2004.

Avându-l ca acţionar majoritar pe Adrian Marcel COMŞA (89%) – un fost “băiat deştept” din energie, cunoscut drept “Ninel” – MENAROM P.E.C. SA se confruntă cu probleme financiare vizibile încă din martie 2019, când angajaţii “au întrerupt spontan lucrul, timp de mai multe zeci de minute, în semn de protest faţă de întârzierea achitării salariilor” (detalii AICI).

Începând cu luna septembrie a anului trecut, compania gălăţeană a început să refuze la plată biletele la ordin emise în favoarea partenerilor de afaceri, iar până astăzi, 4 februarie 2020, a fost raportată la CIP cu 96 de incidente, suma totală refuzată la plată fiind de 1,15 milioane lei (detalii AICI). Demn de menţionat este faptul că, în luna ianuarie a acestui an, MENAROM P.E.C. SA a refuzat la plată 41 de bilete la ordin ceea ce arată că situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

Şi pentru că răbdarea creditorilor are limite, în ultimele zile au fost depuse două cereri de deschidere a proceduri de insolvenţă împotriva “societăţii lui Ninel”.

Prima solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a venit pe 28 ianuarie 2020, din partea FORJA ROTEC SRL Buzău (CUI/CIF: 28298072) şi a dus la constituirea Dosarului nr.253/121/2020, pentru care Tribunalul Galaţi a programat primul termen de judecată pe 25 februarie 2020.

A doua cerere de insolvenţă este “şi mai proaspătă”, de ieri, 3 februarie 2020, şi a fost formulată de UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI. Deşi a fost înregistrat un nou dosar (nr.354/121/2020), instanţa a stabilit acelaşi termen de judecată – 25 februarie 2020. (sursa foto: viata-libera.ro)



SUPERVIZOR.ro On Februarie - 4 - 2020

Leave a Reply