MERCEDES-BENZ a cerut insolvenţa CFR; datoria provine de la Sucursala Cluj

MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA SRL Voluntari (CUI/CIF:41032158) – firmă înfiinţată în aprilie 2019 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva presupusei debitoare COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA Bucureşti (CUI/CIF: 11054529).

Această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.8546/3/2021 de la Tribunalul Bucureşti.

Conform menţiunilor de pe portalul instanţelor de judecată, ca debitoare este menţionată şi SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE CLUJ, ceea ce sugerează că MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA SRL are recuperat bani de la această sucursală.

În 2019, cu 22.844 angajaţi, COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA a înregistrat pierderi de 25.271.662 lei, la o cifră de afaceeri de 1.008.465.085 lei, şi a încheiat exerciţiul financiar cu datorii totale de 1.201.427.402 lei şi active circulante de 2.990.787.649 lei… din care 930.667.040 lei în casă şi conturi la bănci!