Ajunsă în faliment după iniţierea procedurii de dizolvare, MOBILKIT SRL Iaşi (CUI/CIF: 18802538) „se laudă” cu o masă credală de 1.867.603,98 lei, cel mai generos sponsor fiind Fiscul, cu o creanţă bugetară de 1.025.409 lei. Demn de semnalat este faptul că GARANTI BANK SRL – 103.891,72 lei şi ARABESQUE SRL – 439.338,67 lei au fost înscrise în tabelul creditorilor cu creanţe teoretic garantate… dar nu au recuperat niciun leu!
De procedura simplificată de faliment s-a ocupat lichidatorul CII POMÎRLEANU RADU-FLORIN, care a susţinut în documentele depuse la dosar că Addnann Sevastian Victor DUMITRESCU (foto) a fost asociat unic fondator şi „a deţinut şi calitatea de administrator al societăţii, de la momentul înmatriculării acesteia în Registrul Comerţului şi până la data intrării în insolvenţă”. Din acest motiv, aşa-zisul „specialist în insolvenţe” a formulat cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale numai împotriva lui Addnann Sevastian Victor DUMITRESCU.
În realitate, Addnann Sevastian Victor DUMITRESCU nu a avut nico legătură cu firma în primii ani de activitate, o bună perioadă de timp au fost doi asociaţi (Oana Gabriela DUMITRESCU şi Edmond Ciprian PURICEL), iar funcţia de administrator a fost deţinută de Oana Gabriela DUMITRESCU.
Deşi am sesizat această eroare/nedreptate (AICI), lichidatorul POMÎRLEANU nu s-a deranjat să corecteze/completeze acţiunea din Dosarul asociat nr.7518/99/2019/a1, aşa că judecătorul sindic a luat de bune afirmaţiile acestui individ şi, pe 9 septembrie 2020, a decis aşa:
Stabileşte răspunderea personală a pârâtului DUMITRESCU ADDNANN – SEVASTIAN – VICTOR pentru pasivul debitorului falit MOBILKIT SRL, în sensul că obligă pârâtul să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, in cuantum de 1.867.603,98 lei
Sentinţa nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare… aşa că mai există o şansă ca POMÎRLEANU să-şi repare greşeala. Desigur, dacă e o greşeală şi nu o înţelegere cu alde DUMITRESCU! (sursa foto: facebook.com/addnannsevastianvictor.dumitrescu)