Societatea UNISTRONG CONSTRUCT SRL (CUI/CIF: 31571902) a fost înfiinţată în aprilie 2013 de către Neculai CHIPER, cu sediul social în oraşul Târgu Neamţ. În decembrie 2014, printr-o majorare/dublare a capitalului social, Ion MACOVEI devine asociat cu 50% şi, în plus, preia funcţia de administrator de la CHIPER.

În septembrie-octombrie 2015, în două etape, Neculai CHIPER şi Ion MACOVEI se retrag din firmă. iar botoşăneanul Alberto-Costinel AIORDĂCHIOAE (24 de ani la vremea respectivă) devine unic asociat şi administrator. Tot atunci, sediul social este mutat în judeţul Iaşi, într-un punct termic dezafectat din satul Dancu!

Deşi UNISTRONG CONSTRUCT SRL a fost declarată INACTIVĂ de către Serviciul Fiscal Orăşenesc TÂRGU NEAMŢ în noiembrie 2016 şi figura cu datorii la stat înainte de a fi preluată în acte de AIORDĂCHIOAE, Fiscul nu s-a gândit să solicite aplicarea Legii 85/2014, o cerere în acest sens fiind depusă de MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 7745470) în iunie 2019.

În documentaţia depusă la Dosarul nr.3755/99/2019, creditoarea a menţionat că nu a încasat contravaloarea unei facturi “emisă la data de 17.09.2014, cu scadenţa la 02.10.2014“, adică în perioada în care Neculai CHIPER era unic asociat şi administrator. Mai mult, MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL a precizat că a primit de la UNISTRONG CONSTRUCT SRL bilete la ordin avalizate de administratorul Neculai CHIPER… care au fost refuzate de plată.

Sentinţa de deschidere a procedurii generale de insolvenţă a fost pronunţată pe 31 octombrie 2019, iar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL (Corneliu MITITELU – foto) a fost desemnat administrator judiciar provizoriu, acest practician fiind propus de MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL şi ulterior confirmat de Adunarea Creditorilor.




Cu toate că este un practician cu o vastă experienţă (aşa se laudă!), MRL-ul lui Corneliu MITITELU nu verifică istoricul firmei (structura asociaţilor şi administratorilor), face (în 2019) o analiză financiară “de tot rahatul” – bazată pe bilanţurile din 2013 şi 2014, singurele depuse la Fisc -, nici măcar nu pomeneşte de Neculai CHIPER, ignorând complet menţiunile din cererea introductivă, şi trage concluzia că “sunt întrunite condiţiile stipulate de prevederile art.169 alin. 1 lit.c) şi lit.d) din Legea nr. 85/2014, existând astfel premisele necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru întreg pasivul, respectiv a dl. AIORDĂCHIOAIE Alberto-Costinel” (conform Raportului privind cauzele insolvenţei).

Tabelul definitiv al creanţelor, publicat la începutul acestui an, prezintă o masă credală de 455.374,08 lei… şi doi “sponsori”: DGRFP Iaşi (AJFP Neamţ) – 390.426 lei şi MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL – 64.948,08 lei.

Pe 13 martie 2020, administratorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL a înregistrat la Tribunalul Iaşi o cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva “necăjitului” Alberto-Costinel AIORDĂCHIOAIE, iar pe 15 aprilie 2020 a publicat în BPI o “cerere de închidere a procedurii de insolvenţă”, care probabil va fi analizată la termenul din 17 iunie 2020.

Dacă solicitarea de atragere a răspunderii personale este la fel de bine întocmită ca şi analiza financiară menţionată, sunt şanse ca instanţa să o respingă. Dacă va fi “ca la carte”, atunci ţeapa lui CHIPER va fi pusă în cârca lui AIORDĂCHIOAIE… pentru că judecătorul sindic ia de bune afirmaţiile/rapoartele administratorului judiciar, nu stă să verifice dacă sunt corecte.

Şi, totuşi, surprinzătoare nu e încercarea MRL de a-l scăpa de răspundere pe Neculai CHIPER (e “pistol cu apă” faţă de alte golănii din zona falimentelor), ci pasivitatea creditorului MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL, care a cerut insolvenţa la aproape 5 ani de la scadenţa facturii şi apoi a preferat să accepte o nedreptate… care sigur nu îi va aduce vreun leu în conturi! (sursa foto: facebook.com/cornel.mititelu.3)



SUPERVIZOR.ro On May - 5 - 2020

Leave a Reply