FORMEX SRL Craiova (CUI: 14762724) are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al carburanţilor şi „a rupt gura târgului” în 2014, când a sărit la o cifră de afaceri de 27,62 milioane lei, de la 7,53 milioane lei. Surprinzător, această explozie a vânzărilor nu s-a regăsit şi în profitul societăţii, acesta având valori modice în cei doi ani.
În 2015, FORMEX SRL înregistrează o mică diminuare a cifrei de afaceri, numai că aceasta este dublată de o pierdere consistentă, de 938.399 lei, la care se mai adaugă şi o creştere a datoriilor cu 57% faţă de 2014. La începutul lunii aprilie 2016, reprezentanţii societăţii au ajuns la concluzia că „pierderile înregistrate s-au datorat preţului de achiziţie impus de furnizorul de carburant, marja de discount fiind aproape inexistentă„. Şi pentru că înregistra întârzieri în recuperarea creanţelor, iar împotriva sa au fost demarate acţiuni de executare silită, FORMEX SRL s-a cerut in insolvenţă, invocând datorii exigibile în cuantum de 3.330.265,2 lei.
Cererea a fost admisă pe 19 aprilie 2016 de către judecătorul sindic Alina Manuela BACIU de la Tribunalul Dolj, iar practicianul CAPITAL INSOL SPRL Filiala Craiova (Răzvan TRANDAFIR) a fost numit administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 1.000 lei/lună. Cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până pe 19 mai 2016, în timp ce pentru Adunarea Creditorilor nu a fost stabilită o dată de desfăşurare!
Deşi sentinţa de deschidere a procedurii a fost pronunţată pe 19 aprilie 2016, Judecătoria Craiova a admis pe 25 aprilie 2016 cererea de încuviinţare executare silită depusă de creditorul ROTTCO CONSULT SRL Voluntari (CUI: 20713882), pentru suma de 89.675,91 lei (Dosar nr.10692/215/2016). Conform Legii 85/2014, orice acţiune de executare silită este suspendată după deschiderea procedurii de insolvenţă.
În cazul menţionat, creditoarea a invocat un bilet la ordin emis în iunie 2015 şi refuzat la plată pe 7 aprilie 2016, din lipsă totală de disponibil. Alte 3 bilete la ordin au fost refuzate de FORMEX SRL la sfârşitul lunii martie, iar ultimul pe 21 aprilie 2016, suma totală aferentă acestor refuzuri fiind de 200.800,94 lei.
FORMEX SRL Craiova este deţinută şi administrată de Mihaela-Cristina CIOBANU (38 de ani), persoană care mai figurează ca asociat la CLEANLINE SRL Târgovişte (CUI: 19102079) şi FORLI SRL Craiova (CUI: 30007329, firmă fără activitate până în 2015). Mihaela-Cristina CIOBANU a mai fost asociat la INSERT COM SRL Târgovişte (CUI: 8587416), firmă radiată în 2013 în urma închiderii procedurii de faliment. (sursa foto: whereisalicecreed.com)