NORD KING GAMES: O insolvenţă dubioasă… şi un administrator judiciar pe măsură!

NORD KING GAMES SRL Vişeu de Sus (CUI/CIF: 29908632), societate deţinută şi administrată de Sorin Ilie VLAD şi Florin FEICIUC, a intrat în insolvenţă pe 7 august 2019, la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.1531/100/2019 a susţinut că „are datorii în cuantum total de 211.301,78 lei, fiind în încetare de plăţi de mai mult de 30 de zile anterioare înregistrării cererii, iar societatea nu dispune de lichidităţile necesare achitării creanţelor scadente la plată”. La propunerea debitoarei, în funcţia de administrator judiciar povizoriu a fost numit practicianul C.I.I. AUGUSTIN LUCIA.

Decizia societăţii marmureşene de a apela la Legea 85/2014 este dubioasă ţinând cont de faptul că a încheiat anul 2018 cu un profit net de 1.748.364 lei şi 389.120 lei în „casă şi conturi la bănci”. Mai mult, administratorul judiciar precizează în Raportul privind cauzele insolvenţei că debitoarea figura la 31 mai 2019 cu 22.392,66 lei în conturi şi 672.386,69 lei în casă… dar „disponibilităţile băneşti figurează scriptic în evidenţele societăţii debitoare, iar inventarierea faptică nu a fost încă realizată”.




Chiar dacă a această problemă a fost lăsată de practician „în coadă de peşte”, este aproape sigur că banii din casă au dispărut, în sensul că au fost sustraşi de un reprezentant al firmei, iar patronul Sorin Ilie VLAD şi Lucia AUGUSTIN aruncă vina pe Florin FEICIUC:

Din discuţiile purtate cu unul dintre administratorii societăţii, respectiv cu d-nul VLAD Sorin Ilie, precum şi din datele financiare ale societăţii, administratorul judiciar a identificat ca posibil răspunzător pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, asociatul şi administratorul societăţii FEICIUC Florin. Urmează să se efectueze analize financiar contabile mai amănunţite pentru a stabili o posibilă culpă a susnumitului la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Administratorul judiciar calcă în picioare Legea 85/2014

Conform sentinţei instanţei, administratorul judiciar Lucia AUGUSTIN avea obligaţia de a publica (în BPI) tabelul preliminar al creanţelor până cel târziu pe data de 14 octombrie 2019. Nu a respectat acest termen şi a încălcat prevederile Legii 85/2014 prin întrunirea Adunării Creditorilor pe 21 octombrie 2019, dată la care tot nu era publicat tabelul preliminar.

Deşi există doar 3 creditori (plus unul sub condiţie), din care doi nu au transmis puncte de vedere, Lucia AUGUSTIN a stabilit „de capul ei” un Comitet al Creditorilor… format din cei 3 creditori! Această anomalie/ilegalitate poate aduce prejudicii creditorului majoritar – Fiscul, care deţine 71% din masa credală.

Pe 13 noiembrie 2019, „specialistul în insolvenţe” Lucia AUGUSTIN s-a îndurat să publice tabelul preliminar, iar a doua zi pe cel definitiv (care e la fel). De aici reiese o altă golănie: NORD KING GAMES SRL a intrat în insolvenţă deşi datoriile bugetare depăşeau 50% din total.

NORD KING GAMES SRL prestează „activităţi de jocuri de noroc şi pariuri” („păcănele”, în cazul de faţă), iar eu ştiam că firmelor din acest sector economic li se retrage licenţa dacă acumulează datorii la stat. O să întreb la ONJN… şi, desigur, voi sesiza Fiscul şi instanţa de judecată cu privire la aspectele semnalate în acest articol.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1531/100/2019, al debitoarei NORD KING GAMES SRL Vişeu de Sus, este programat pe 15 ianuarie 2019. (sursa foto: patch.com)