NORDIS MANAGEMENT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 24813191) a intrat în insolvenţă pe data de 7 octombrie 2024, oficial la cererea creditorului ZALDO MANAGEMENT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 26808370, administrator Cătălina MANOLESCU), conform deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr.13403/3/2024.
Debitoarea a atacat cu apel decizia instanţei, chiar dacă sentinţa (încă) nu a fost publicată în BPI, şi – prin intermediul SPRL TOACŞE, IAVOLSCHI – încercă să convingă instanţa că trebuie să suspende provizoriu executarea Hotărârii nr.4602/2024/07.10.2024 (sentinţa de insolvenţă).
Concluzia cererii de suspendare formulată de debitoare este că NORDIS MANAGEMENT SRL «nu se află în stare de insolvenţă, iar în eventualitatea menţinerii hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă se va ajunge la o distrugere a grupului NORDIS şi va afecta ireversibil toţi clienţii grupului, promitenţi cumpărători, persoane faţă de care dorim să ne asumăm toate obligaţiile asumate».
Această cerere de suspendare face obiectul Dosarului nr.6331/2/2024, pentru care Curtea de Apel Bucureşti a programat termen de judecată pe 15 octombrie 2024.
DOCUMENT ATAŞAT:
NORDIS MANAGEMENT SRL – Cerere de suspendare