Pe data de 11 noiembrie 2022, BEST CLEANING EXPERTS SRL (CUI/CIF: 30216147) – firmă de curăţenie cu 35 de angajaţi şi afaceri de 3,37 milioane lei în 2021 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva SAGA FESTIVAL SRL (CUI/CIF: 42279335), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.31275/3/2022.
Până la primul termen de judecată, din 13 ianuarie 2023, la dosar „s-au lipit” şi creditorii ARCESE TRANSPORT SRL Dej (CUI/CIF: 27974796), companie cu 382 angajaţi şi afaceri de 173,34 milioane lei în 2021, LYBRA EVENT’S PRODUCTIONS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 30171835) şi CAHM EUROPE SA Păuleşti (CUI/CIF: 31047844).
Pentru că nu a fost îndeplinită procedura de citare pentru unul dintre creditori, Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cauzei şi a stabilit un nou termen pentru data de 10 februarie 2023.
Înfiinţată în februarie 2020, societatea SAGA FESTIVAL SRL a fost administrată până în august 2022 de Răzvan Alexandru PELMUŞ, fiul unui inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), fost secretar MAI şi MAE – detalii AICI. Începând cu 22 august 2022, pentru un mandat de 4 ani, funcţia a fost preluată de olandezul Gerben Christian ROOS.
Pentru anul 2021, organizatorul evenimentului SAGA FESTIVAL a raportat un singur angajat, pierderi de 26.662.914 lei (venituri de 11.793.627 lei şi cheltuieli de 38.453.685 lei), datorii de 35.910.848 lei şi capitaluri proprii negative, de -28.165.199 lei. (sursa foto: facebook.com/SAGAFestivalOfficial)