Pe data de 15 ianuarie 2025, TEHNO-CONSULTING SRL Vaslui (CUI/CIF: 24552754, administrator Petru Dănuţ GORGAN) – firmă de instalaţii sanitare cu afaceri de 2,34 milioane lei în 2023 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva NX PRINT SRL Brătuleni (CUI/CIF: 4616055), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.220/99/2025 de la Tribunalul Iaşi.
Înfiinţată în iulie 1993 sub numele MASTERPRINT SRL şi rebotezată în 2018, societatea NX PRINT SRL este deţinută de Cornel-Constantin POROŞNICU (80%) – foto şi Ene POROŞNICU (20%), cu menţiunea că doar asociatul majoritar are atribuţii de administrator, este specializată în tipar şi ambalaje… şi este tipografia preferata a politicienilor locali cu numeroase dosare penale Mihai CHIRICA şi Costel ALEXE, chiar dacă instituţiile conduse de cei doi „puşcăriabili” au procese cu firma – detalii AICI.
Pentru anul 2023, NX PRINT SRL a raportat 38 de angajaţi, profit net de 1.116.321 lei, la o cifră de afaceri de 10.978.407 lei (maxim istoric), datorii de 10.659.206 lei şi active circulante de 5.320.779 lei, din care creanţe de 3.576.508 lei.
În ceea ce îl priveşte pe patronul Cornel-Constantin POROŞNICU, acesta mai controlează FLYERPRINT SRL SRL Iaşi (CUI/CIF: 27529241), firmă care vinde agende, pixuri, portcarduri şi tacâmuri din lemn (şi) prin intermediul eMag Marketplace (aici).
În 2023, FLYERPRINT SRL a obţinut un profit net de 1.682.139 lei, la o cifră de afaceri de 3.977.056 lei, şi a încheiat exerciţiul financiar cu datorii de 3.030.025 lei şi active circulante de 4.623.148 lei… din care 2.788.661 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: facebook.com/SistradeSoftwareConsulting)












