SOCIETATEA PROFESIONALĂ DE CONSILIERI JURIDICI EUROLEX SRL Iaşi (CUI/CIF: 7586579, administrator Silvius BUIMISTRU) a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva debitoarei GRUP LEMN SRL Roman (CUI/CIF: 9181717), iar această cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă a dus la înregistrarea Dosarului nr.1415/103/2024 de la Tribunalul Neamţ.
Înfiinţată în februarie 1997 cu sediul social în Bucureşti, mutat la Roman în 2001, societatea cu capital italian GRUP LEMN SRL susţine pe site-ul propriu că produce elemente şi componente pentru scaune şi mese, iar din deşeurile rezultate face peleţi.
Administrată de românul Daniel Iulian LUNGU şi de patronul italian Ulderico MUSIG, firma romaşcană nu s-a deranjat să depună bilanţul aferent exerciţiului financiar 2023, iar pentru 2022 a declarat 116 angajaţi, profit net de 2.944.249 lei, la o cifră de afaceri de 27.398.979 lei, datorii de 12.861.116 lei şi active circulante de 10.604.801 lei, din care stocuri de 9.363.201 lei. (sursa foto: gruplemn.ro)