O firmă de pază a cerut falimentul CFR CLUJ; echipa de fotbal a ieşit anul trecut din insolvenţă şi nu mai poate beneficia de aceeaşi procedură

Ieri, 3 aprilie 2018, în ziua în care echipa de fotbal CFR CLUJ a anunţaţ prelungirea contractului pentru antrenorul Dan PETRESCU, firma de pază P P PROTECT SRL Cluj-Napoca (CUI: 17604338) a depus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de aplicare a Legii 85/2014 împotriva debitoarei FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA (CUI: 14331896) – Dosarul nr.349/1285/2018.

Desigur, este vorba de societatea prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea (economică) echipa de fotbal din Gruia, iar partea cu adevărat „frumoasă” este că nu poate intra în insolvenţă şi ulterior în reorganizare judiciară (dacă este admisă cererea respectivă), ci doar în faliment. Asta pentru că a beneficiat de o procedură de reorganizare judiciară în ultimii 5 ani.

Firma de pază care a solicitat aplicarea Legii 85/2014 nu este una „prăpădită”, anul trecut reuşind să înregistreze un profit net de 1.498.026 lei, la o cifră de afaceri de 12.708.926 lei, rezultate obţinute cu 401 angajaţi (număr mediu). Faptul că nu figurează cu datorii la bugetele de stat şi a depus deja bilanţul pentru 2017 sugerează că este o societate care manifestă interes pentru respectarea legilor… ceea ce nu e chiar o caracteristică a agenţilor economici din acest sector de activitate. P P PROTECT SRL este deţinută şi administrată de Teodor POP PUŞCAŞ (63 de ani).

În condiţiile în care echipa de fotbal speră la câştigarea titlului de campioană şi la o prezenţă în cupele europene care să-i aducă banii necesari acoperirii datoriilor, este aproape sigur că debitoarea va achita restanţele către firma de pază şi, astfel, conflictul/dosarul va fi înschis. În schimb, s-ar putea redeschide discuţiile despre actualul investitor de la CFR CLUJ şi despre modul în care echipa/societatea a ieşit „peste noapte” din insolvenţă(sursa foto: facebook.com/cfr1907)