BMH VITAL CONSTRUCT SRL (CUI/CIF: 43330606) – firmă înfiinţată în noiembrie 2020, fără bilanţ depus pentru 2021 – a solicitat aplicarea legii 85/2014 împotriva BAUMANN ACTIV SRL București (CUI/CIF: 32022074), iar această cerere de insolvenţă a dus la înregistrarea Dosarului nr.6364/3/2023.
Înfiinţată în 2013, societatea BAUMANN ACTIV SRL este deţinută şi administrată de Cristian Claudiu ANTON şi, conform site-ului propriu, oferă „soluţii complete în domeniul construcţiilor, amenajărilor interioare, renovări, cât şi în domenii conexe, cum sunt: instalaţii sanitare şi electrice, mentenanţă, administrarea clădirilor şi curăţenie”.
Pentru anul 2021, BAUMANN ACTIV SRL a raportat 33 angajaţi, profit net de 852.280 lei, la o cifră de afaceri de 11.144.484 lei, datorii de 6.300.391 lei şi active circulante de 6.555.588 lei, din care creanţe de 6.339.839 lei.
Şi acum vine surpriza! Presupusa creditoare BMH VITAL CONSTRUCT SRL se ocupă de „alte servicii de cazare” şi este deţinută Adrian CONSTANTIN şi Cristian Claudiu ANTON, dar numai CONSTANTIN are atribuţii de administrator.
Un posibil motiv al supărării lui Adrian CONSTANTIN (pe lângă acesta) ar putea fi următorul: în aprilie 2022, Cristian Claudiu ANTON a înfiinţat BMH BUCHAREST ACCOMODATION SRL (CUI/CIF: 46014152), firmă care oficial prestează „alte servicii de cazare) şi care a devenit plătitoare de TVA de la 1 mai 2022 şi a declarat angajaţi începând cu luna următoare. (sursa foto: baumann.ro)