O persoană fizică a cerut insolvenţa GLASS PROTECT SOLUTIONS… firmă cu 4 angajaţi care se laudă că „deseori, chiar fondatorul merge pe şantier”

O persoană fizică pe nume Vaceaslav HANGANU (probabil din Republica Moldova la origini) a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva GLASS PROTECT SOLUTIONS SRL Iaşi (CUI/CIF: 39360617), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.2647/99/2021.

Înfiinţată în mai 2018, societatea GLASS PROTECT SOLUTIONS SRL are o prezentare chiar amuzantă pe site-ul propriu: „echipă tânără şi dinamică, formată din specialişti experimentaţi” (tineri, dar experimentaţi!), „suntem aleşi de marile companii de construcţii, dezvoltatori, arhitecţi şi birouri de proiectare”, „deseori, chiar fondatorul Glass Protect merge pe şantier, pentru a urmări procesul de montare” sau „GlassProtect este marcă înregistrată şi licenţiată„.

În realitate, la OSIM nu există nicio marcă înregistrată de GLASS PROTECT SOLUTIONS SRL, iar societatea – care declară că are un „oficiu” la Chişinău şi „efectuează la comandă diferite construcţii din sticlă securizată” – a raportat pentru anul 2020 un număr mediu de 4 angajaţi („specialiştii experimentaţi”), profit net de 94.033 lei, la o cifră de afaceri de 953.521 lei, datorii de 998.638 lei şi capitaluri proprii negative, de -102.854 lei. (sursa foto: facebook.com/GlassProtectSRL)