O poprire fiscală declanşează insolvenţa unui important constructor

TAGCM-DUNAREA
T.A.G.C.M. DUNĂREA SA
(CUI: 4590990), una dintre cele mai importante firme de construcţii din Galaţi, s-a cerut în insolvenţă pe 29 noiembrie 2016, demers surprinzător în condiţiile în care anul 2015 a fost încheiat cu rezultate remarcabile: cea mai mare cifră de afaceri din istoria firmei, cel mai scăzut nivel al datoriilor din ultimii 7 ani. Tot în 2015 s-a trecut la actuala denumire a companiei (care vine de la TRUST ANTREPRIZA GENERALĂ CONSTRUCŢII MONTAJ), numele anterior fiind ERG TERMROM SA

În motivarea cererii, debitoarea a precizat că „în ultima perioadă a înregistrat un dezechilibru financiar cauzat de insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor existente; acest dezechilibru a rezultat din poprirea fiscală. La data formulării cererii, valoarea datoriilor exigibile sunt de 13.292.257 lei„.

Judecătorul sindic Carmen SANDU de la Tribunalul Galaţi a admis cererea (pe 9 decembrie 2016) şi a numit, la propunerea debitoarei, EUROBUSINESS LRJ SPRL Iaşi (Eduard PASCAL) în funcţia de administrator judiciar provizoriu, acesta fiind practicianul care, printre altele, îşi bate joc de falimentul FOTBAL CLUB POLITEHNICA IAŞI SA (CUI: 16764020).

TAGCM-DUNAREA-15-ani-(2015)-w

Creditorii societăţii gălăţene se pot înscrie la masa credală până pe 23 ianuarie 2017, iar prima lor adunare a fost convocată pe 7 februarie 2016, ora 15:00, la sediul din Iaşi (str.Zorilor nr.11) al administratorului judiciar. Că doar nu avea să se deplaseze PASCAL la Galaţi!

T.A.G.C.M. DUNĂREA SA este deţinută de Cristian NICULAU (49 de ani) – 45,36%, Dragoş-Doru CIORNEI (48 de ani) – 45% şi Mihai Daniel BOCIAR (49 de ani) – 9,64%. Din septembrie 2016, administrator al firmei este Mirela Marinela BOCIAR (48 de ani).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.4568/121/2016, al societăţii T.A.G.C.M. DUNĂREA SA, este programat pe 21 februarie 2017. (sursa foto: westsidepioneer.com)

NOTĂ:
Dacă aţi găsit o informaţie utilă în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact