Înfiinţată în octombrie 2013, societatea FX NET SPASSE SRL Iaşi (CUI/CIF: 32364867) a fost controlată de Olivia VIERIU (foto)… şi nu a depus niciun bilanţ la Fisc, iar în august 2019 a intrat direct în faliment.
Tabelul definitiv al creanţelor prezintă o masă credală de 87.884,60 lei, cel mai important „sponsor” fiind AJFP Iaşi, cu 66.898 lei, creditor care a formulat cererea de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva fostului administrator Olivia VIERIU.
Pentru că VIERIU nu s-a deranjat „să răstoarne prezumţia de neţinere a contabilităţii prin predarea către practicianul in insolvenţă a documentelor contabile”, judecătorul sindic Rocana BARBIR a pronunţat următoarea decizie în Dosarul asociat nr.4694/99/2019/a1:
stabileşte răspunderea personală a pârâtei VIERIU Olivia pentru pasivul debitorului falit FX NET SPASSE SRL, în sensul că obligă pârâta să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, in sumă de 87.884,60 lei
Sentinţa a fost pronunţată pe 16 iulie 2020, a fost publicată în BPI pe 11 august 2020 şi poate fi atacată cu apel „în termen de 7 zile de la comunicare”… dar „vestea bombă” este alta: mai există o sentinţă de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva acestei individe.
Mai exact, în cazul falimentului FX NET TSIT SRL Iaşi (CUI/CIF: 29338965), tot magistratul Roxana BARBIR a stabilit „răspunderea personală a pârâtei VIERIU Olivia (… ) în sensul că obligă pârâta să acopere suma de 2.430.290,44 lei, asa cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor asupra debitorului”.
Această sentinţă a fost pronunţată în decembrie 2016 (Dosarul asociat nr.3651/99/2015/a1) şi confirmată în mai 2017, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Iaşi.
Foarte probabil, Fiscul (creditorul care a formulat acţiunea) nu doar că nu a recuperat niciun leu, dar nici nu a efectuat vreu demers în acest sens. Voi solicita informaţii de la DGRFP Iaşi în legătură cu punerea în aplicare a sentinţei, dar sunt şanse mari să invoce secretul fiscal… pentru a acoperi această pasivitate „sinonimă” cu neglijenţa în serviciu.
La ora actuală, Olivia VIERIU este asociat şi administrator la EGARAJUL.RO SRL Iaşi (CUI/CIF: 33240913), firmă declarată INACTIVĂ de către AJFP Iaşi în mai 2018… dar deosebit de interesant este altceva: soţul Traian VIERIU (foto) a fost acuzat de intrarea în incapacitate de plată a societăţii EGARAJUL SRL Iaşi (CUI/CIF: 35858423) – detalii AICI. Chiar dacă această societate a fost administrată în acte de botoşăneanul Petrică NICHIFOR, pare că el nu este (singurul) autor al ţepei EGARAJUL! (sursa foto: facebook.com/traian.vieriu)