Zilele trecute a apărut un spot „independent” care are drept scop impulsionarea donaţiilor pentru achiziţionarea de către statul român a unei lucrări atribuite lui Constantin Brâncuşi – „Cuminţenia Pământului”. Filmuleţul alb-negru a fost realizat de agenţia PAPAYA ADVERTISING şi a generat controverse pe diverse motive: apar Stalin şi Armata Roşie, a fost realizat fără consultarea Ministerului Culturii (instituţia care derulează campania oficială de donaţii) sau a agenţiei „acreditate” (GMP), este plin de şabloane şi manipulări.
Surprinzător este faptul că nimănui nu i-a zgâriat urechea gramaticală formularea de la secunda 33 (eu nu am auzit pe nimeni să se plângă de asta): „Sau poate e ceva ce ne-a fost scris de alţii, fără suflet, nouă, CEI care doar cu sufletul trăim”. După părerea mea, corectă este doar formularea „nouă, CELOR care„.
Revenind la realizatorul spotului, trebuie spus că această „iniţiativă pro-bono” pare a fi o încercare disperată de (re)câştigare a unor clienţi, PAPAYA ADVERTISING SRL Bucureşti (CUI: 14693799) înregistrând o scădere dramatică a cifrei de afaceri în ultimii ani. Astfel, agenţia controlată de Robert Lucian TIDERLE (42 de ani) a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 6,67 milioane lei, cu aproape două milioane lei mai mică decât în 2014 şi la mai puţin de jumătate faţă de 2011. Dacă ne raportam la 2008-2009, situaţia e şi mai jalnică, în acei ani fiind consemnate venituri de 23-24 milioane lei.
La sfârşitul anului trecut, PAPAYA ADVERTISING SRL înregistra datorii de 3.276.382 lei, mai mari cu 32% faţă de 31 decembrie 2014 (2.483.081 lei), asta în condiţiile în care disponibilul din casă şi conturi a scăzut cu aproape un milion de lei, la 690.735 lei (31 decembrie 2015), de la 1.669.969 lei la finalul anului 2014.
Şi evoluţia creanţelor este „ucigătoare” pentru bunul mers al unei firme. La sfârşitul anului trecut, acestea se ridicau la 5.698.694 lei (85% din cifra de afaceri!), în creştere cu peste două milioane lei faţă de de anul anterior – 3.691.442 lei (42% din cifra de afaceri). Ţinând cont de aceste rezultate, pare de preferat să lucrezi pro-bono decât „pe bani la Sfântu’ Aşteaptă” (pentru care plăteşti TVA, chiar dacă nu i-ai încasat).
Legat de „Cuminţenia Pământului” – guvernul nu pare deranjat de faptul că din ce în ce mai multe voci precizează că această lucrare a mai fost cumpărată de stat, variantă susţinută şi de Doina LEMNY, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris: „Operele care se găsesc în România au fost cumpărate de la Brâncuşi de către colecţionari români. Mulţi dintre aceştia le-au vândut statului, dar acest lucru nu se mai ştie. Şi aici dau un exemplu pentru care există documente: „Cuminţenia Pământului”, care este o operă foarte disputată în momentul acesta. Proprietarul, Gheorghe Romaşcu a vândut-o statului pentru Muzeul Naţional de Artă, dar aceasta a fost recuperată de moştenitori” (interviu AGERPRES din 19 februarie 2016).
În ceea ce priveşte spotul realizat de PAPAYA ADVERTISING, care ni se adresează „nouă, CEI care”, acesta se numeşte ULTIMUL TREN şi se încheie cu mesajul mobilizator HAI CĂ SE POATE. TREBUIE SĂ SE POATĂ. Cică exact aşa le-a spus şi Laurenţiu Reghecampf jucătorilor stelişti înaintea meciului tur cu Mancester City! (sursa foto: youtube.com)