Cristinel/Cristian Laurenţiu DULAMĂ – director PARKING SA Piatra Neamţ
La Piatra Neamţ, problema parcărilor de reşedinţă s-a rezolvat printr-un şmen public-privat denumit PARKING SA (CUI 12661090), societate înfiinţată în anul 2000 şi la care Consiliul Local Piatra Neamţ deţine 69,51% din capitalul social, care se ridică la 628.170 lei. Celelalte acţiuni sunt deţinute de 20 de persoane fizice şi juridice care nu au niciun cuvânt de spus din moment ce CL deţine peste două treimi din voturi.
Chiar dacă mai face şi „ciubucuri” (gen iluminat ornamental sau bloacrea maşinilor parcate aiurea), veniturile de bază ale societăţii provin din… datul cu bidineaua! Mai exact, societatea nu a construit şi nu construieşte locuri de parcare, ci identifică locuri libere pe aleile din jurul blocurilor şi în preajma acestor imobile, desenează cu bidineaua un dreptunghi cât să încapă o maşină, pe care apoi îl închiriază. Cu 150 lei/an pentru persoanele fizice şi cu 350 lei/an pentru persoanele juridice.
Deşi doar redactează nişte contracte, trag trei-patru dungi şi scriu un număr de înmatriculare cu bidineau, angajaţii de la PARKING SA Piatra Neamţ au reuşit să înregistreze pierderi „frumuşele” în 2010 şi 2011, în condiţiile în care, în aceşti ani, nu au crescut activele imobilizate sau circulante, deci rezultatul negativ nu poate fi pus pe seama unor investiţii.
Din 2012, firma a trecut pe plus, pentru acest an raportând un profit net de 143.705 lei, la o cifră de afaceri de 1.776.249 lei. Aceste rezultate au fost obţinute cu 23 de angajaţi (număr mediu), cheltuielile cu personalul fiind de 501.735 lei, sumă defalcată astfel:
- salarii şi indemnizaţii – 381.279 lei
- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială – 120.456 lei.
În 2013, profitul net a scăzut la mai puţin de jumătate, în condiţiile în care cifra de afaceri a crescut cu 8,5%, ajungând la 1.930.332 lei. Numărul de salariaţi a fost de 26, iar cheltuielile cu personalul au sărit la 774.231 lei, marcând o creştere cu 54%. Defalcate, aceste cheltuieli au arătat astfel:
- salarii şi indemnizaţii – 578.358 lei (creştere de 51,7%)
- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială – 195.873 lei (creştere de 62,6%).
În 2014, cu 25 de salariaţi, cifra de afaceri scade cu 6 procente, până la 1.812.794 lei, iar profitul net este simbolic, de 8.211 lei. Deşi e clar că angajaţii au muncit mai puţin sau poate au muncit mai mult, dar mai prost, cheltuielile cu personalul explodează la 1.009.680 lei, cu 30% mai mari faţă de anul anterior şi mai mult decât duble faţă de 2012. Defalcate, cheltuielile au arătat astfel:
- salarii şi indemnizaţii – 805.849 lei (+39% faţă de 2013 şi +111% faţă de 2012)
- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială – 203.831 lei (+4% faţă de 2013 şi +36% faţă de 2012).
Creşterea mult mai mică a cheltuielile cu asigurările şi protecţia socială, faţă de salarii şi indemnizaţii, este curioasă şi sugerează că s-au plătit „colaborări”/prime sub altă formă decât salarii, astfel încât să nu mai fie nevoie de plată asigurărilor sociale, ci doar a impozitului pe venit (16%). Nu ar fi mare lucru să se fi plătit pe drepturi de autor!
De ce s-a dublat fondul de salarii în doi ani, în condiţiile în care rezultatele financiare nu susţin o astfel de măsură? Pentru că se poate, din moment ce acţionarii nu au niciun cuvânt de spus, iar Consiliul de Adminstraţie este părtaş şi cointeresat la asemenea golănii, indemnizaţiile lor fiind direct proporţionale cu leafa directorului general. De exemplu, unul din membrii Consiliului de Administraţie PARKING SA a încasat în 2013 o indemnizaţie de 5.884 lei, iar în 2014 de 11.424 lei. Parcă altfel ridici mâna când ştii că îţi mai vin vreo 55 milioanele lei vechi în plus (într-un an)!
Şi pentru că cei din urmă vor fi cei dintâi (într-un viitor articol sau în atenţia unor organe de control), să vedem şi ce leafă a avut specialistul numărul 1 de la PARKING SA, Cristinel/Cristian Laurenţiu DULAMĂ.
În 2012, Dulamă a încasat de la PARKING SA suma de 34.382 lei, adică 2.865 lei/lună – SUMĂ NETĂ. Bănuiesc că a fost angajat/director tot anul, că pare a se fi născut în fotoliul acela.
În 2013, boss-ul de la parcări a fost remunerat cu 46.830 lei, adică 3.902,50 lei/lună – SUMĂ NETĂ. În comparaţie, soţia lui, care e tot director, dar la firma familiei, a primit pentru întreg anul suma de 10.536 lei.
În 2014, un an mai prost decât anteriorul pentru societatea nemţeană, directorul DULAMĂ Laurenţiu Cristinel sau Cristian (încă nu e clar) a fost recompensat cu 67.332 lei, ceea ce înseamnă (în medie) 5.611 lei/lună – SUMĂ NETĂ. Interesant e că doamna a „decăzut” de la funcţia de director la cea de psiholog (la o firmă de pompe funebre!), dar leafa anuală i-a crescut la 41.249 lei.
Spuneam mai sus că nu e clar dacă directorul DULAMĂ e Cristinel sau Cristian. Nu e clar şi pare a fi măcar o greşeală, dacă nu cumva o mânăreală. La firma familiei, apare ca patron cu prenumele Cristian (în documente oficiale, înregistrate la Registrul Comerţului, nu pe oferte comerciale). La PARKING SA e Cristinel, dar el face „o şmecherie” şi pe multe documente apare doar DULAMĂ LAURENŢIU, fără al doilea prenume. Este ciudată această situaţie, mai ales că firma unde apare drept Cristian a primit un contract gras, de vreo 3 milioane lei. Fără licitaţie, desigur! Dar despre asta vorbim cu altă ocazie.
Şi ca să justific titlul: conform declaraţiei de avere aferente anului fiscal 2014 (depusă în 2015), ministrul Apărării Naţionale, Mircea DUŞA, a încasat 64.320 lei. În acelaşi an, DULAMĂ a băgat în buzunare 67.332 lei.
Tot în 2014, Daniel CONSTANTIN, ministrul Agriculturii, a primit 64.356 lei, iar exemplele pot continua…