La finalul lunii noiembrie 2024, am atras atenţia Fiscului ieşean (AJFP şi DGRFP) că societatea PHARMA SA Iaşi (CUI/CIF: 13591928) şi-a făcut un obicei din a achiziţiona acţiunile celor care îşi manifestau intenţia de a părăsi firma… la preţuri de 22-23 de ori valoarea nominală, fără să existe o evaluare a titlurilor, pe care apoi le-a distribuit gratuit UNOR persoane.
În mare, este vorba despre ACESTE TRANZACŢII şi pentru că le consider dubioase am solicitat Fiscului „să analizeze oportunitatea efectuării unor verificări cu privire la legalitatea tranzacţiilor cu acţiuni PHARMA SA şi la modul în care persoanele implicate au declarat şi au achitat impozitele aferente veniturilor obţinute din aceste cesiuni”.
Chiar în ziua în care am transmis sesizarea, AJFP Iaşi a venit cu următoarea solicitare:
Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi pe această adresă de email, CNP urile persoanelor (care au obţinut venituri) pe care le-aţi menţionat în petiţia dumneavoastră, întrucât identificarea persoanelor fizice în baza noastră de date se realizează prin CNP
Cuumm?! Aşa am reacţionat şi eu şi am găsit 3 posibile răspunsuri:
- Cei de la AJFP Iaşi habar nu au care e treaba cu CNP-urile şi cu GDPR
- A fost o capcană, să vadă dacă le am
- Căutau un motiv ca să claseze petiţia
După numai două săptămâni, am primit şi răspunsul final de la AJFP Iaşi, validat de DGRFP Iaşi prin semnătura directorului general Doru Viorel ALUPOAEI: nu s-a demarat o verificare pe subiectul semnalat şi oricum nu voi fi informat cu ce s-a constatat în cazul în care Fiscul va efectua cândva o verificare… pentru că e secret fiscal.
Am „un teanc” de astfel de răspunsuri primite la petiţiile transmise către AJFP/DGRFP Iaşi, îmbucurător este faptul că de ceva timp instituţia îmi răspunde numai pe mail, înainte trimitea şi răspuns scris prin poştă!
Iar partea şi mai bună este că nu doar Fiscul poate analiza tranzacţiile dubioase cu acţiuni PHARMA SA (sau părţi sociale PHARMA PRO EXPRES SRL).