Acasă Firme în INSOLVENŢĂ Pentru că Tribunalul Constanţa a respins cererea de concordat preventiv, RIN TRANS...

Pentru că Tribunalul Constanţa a respins cererea de concordat preventiv, RIN TRANS ACTIV şi-a mutat sediul social într-o „hală garaj” din Buftea… şi a rezolvat problema la Tribunalul Ilfov; cifră de afaceri de 422,68 milioane lei în 2024

Societatea RIN TRANS ACTIV SRL (CUI/CIF: 30373575) a fost înfiinţată în iunie 2012 ca firmă de pază şi având denumirea VIA SECURITY SRL, cu sediul social în Constanţa. Actualul nume este din din martie 2014, când a fost schimbat şi obiectul principal de activitate, în „transporturi rutiere de mărfuri”.

Pe 10 aprilie 2025, RIN TRANS ACTIV SRL a depus la Tribunalul Constanţa o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv… care a fost respinsă de această instanţă pe 14 aprilie 2025 – Dosar nr. 1702/118/2025. Sentinţa a fost atacată de debitoare cu apel pe data de 24 aprilie 2025… dar între timp a găsit o şmecherie!

Mai exact, şi-a mutat sediul social într-o „hală garaj” din Buftea (aşa apare la Fisc), iar pe 28 aprilie 2025 a fost deschis un dosar de concordat preventiv… la Tribunalul Ilfov.

Pe data de 9 mai 2025, instanţa ilfoveană „dispune deschiderea procedurii de concordat preventiv faţă de debitoarea RIN TRANS ACTIV SRL”, iar portalul instanţelor de judecată susţine că solicitarea a fost formulată de creditoarea ANAMAR AGRO CEREAL SRL Slobozia (CUI/CIF: 35207085, administrator Sanda Mihaela TĂNĂSOIU)!

Şi, astfel, datorită Tribunalului Ilfov (sau din cauza, dacă ne referim la creditori), RIN TRANS ACTIV SRL se află în concordat preventiv şi timp de măcar 4 luni (mai sunt două, dar termenul poate fi prelungit) este ferită de executări silite. De procedură se ocupă administratorul concordatar DINU, URSE ŞI ASOCIAŢII SPRL.

Conform site-ului propriu (nefuncţional la ora actuală), compania constănţeană cu sediul social în „hala garaj” din Buftea este „furnizor de cereale pe Marea Neagră”, operează în două terminale din Portul Constanţa, deţine 22 de barje şi asigură transport rutier cu 150 de camioane.

Urmare a evoluţiei de pe piaţa cerealelor şi a izbucnirii războiului din Ucraina, RIN TRANS ACTIV SRL a ajuns la o cifră de afaceri de 694.644.065 lei în 2023, faţă de 41.068.828 lei în 2020 şi a înregistrat un profit net cumulat de 62.538.839 lei în 3 ani (2021-2023).

Pentru anul 2024, RIN TRANS ACTIV SRL, a raportat 151 angajaţi, pierderi de 2.276.177 lei, la o cifră de afaceri de 422.683.285 lei, datorii de 81.730.149 lei şi active circulante de 32.596.965 lei, din care creanţe de 24.777.762 lei.

Demn de semnalat este şi faptul că asociatul unic Victoria TOMA a hotărât pe data de 8 AUGUST 2024 majorarea capitalului social al societăţii RIN TRANS ACTIV SRL „prin încorporarea profitului net contabil aferent exercitiului financiar al anilor 2022 şi 2023 cu suma de 40.000.000 lei”, care astfel a ajuns la 42.944.188 lei. Această decizia (din 8 august 2024, repet!) a fost publicată în Monitorul Oficial abia la începutul acestui an! (sursa foto: rintransactiv.ro)