PHARMA: Profit de 16.156.067 lei… după ce „a scăpat” de ANTIBIOTICE SA

PHARMA SA Iaşi (CUI/CIF: 13591928) este o societate care se ocupă de distribuţia produselor farmaceutice. Cei care nu s-au născut „chiar ieri” ştiu că a fost firma de distribuţie a companiei ANTIBIOTICE SA… şi de multe ori s-a spus că e o afacere a familiei NANI, în sensul că Ioan NANI era/este „boss-ul” de la fabrica de medicamente, iar fratele Dumitru NANI era „tătic” la PHARMA. Sunteţi prea tineri ca să vă aduceţi aminte de aceste scandaluri!

În 2011, compania cu capital majoritar de stat ANTIBIOTICE SA a renunţat la calitatea de acţionar, nu mai contează cum, şi de atunci PHARMA SA a devenit o societate cu adevărat privată.

Şi chiar se vede asta! Uitaţi-vă la vânzările şi la profiturile societăţii PHARMA SA! Anul trecut a înregistrat un profit net de 1.885.615 lei, la o cifră de afaceri de 108,52 milioane lei, rezultate obţinute cu 135 de angajaţi.

Şi dacă facem un total al perioadei 2011-2018, adică de când PHARMA SA a scăpat de acţionarul ANTIBIOTICE SA, o să observaţi că profitul net cumulat se ridică la 16.156.067 lei. DA, din acest punct de vedere, al profitului net, este o firmă de succes pentru judeţul Iaşi. Iar succesul a venit după despărţirea de acţionarul ANTIBIOTICE SA… dar tot în baza relaţiei comerciale cu fabrica ieşeană de medicamente! (sursa foto: pharma-iasi.ro)