Preluată în 2014 de Irina COŞNIŢĂ, societatea POLARIS SECURITY SRL Iaşi (CUI/CIF: 17870500) a reuşit să acumuleze până la 31 decembrie 2019 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 15.937.158 lei, sumă defalcată astfel:
- Bugetul de stat = 8.968.239 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 4.854.467 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 136.739 lei
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 1.977.713 lei
Aceste sume sunt prezentate pe site-ul ANAF, în timp ce ultimele rezultate financiare de pe pagina web a Ministerului de Finanţe sunt din 2015, ceea ce înseamnă că Irina COŞNIŢĂ nu a mai depus bilanţurile pe 2016-2019.
Pe 20 februarie 2020, POLARIS SECURITY SRL s-a cerut în insolvenţă, iar Tribunalul Iaşi a programat primul termen de judecată pe 1 aprilie 2020, în condiţiile în care termenul prevăzut de lege este de maxim 10 zile de la înregistrarea solicitării.
Legea 85/2014 obligă debitoarea care solicită intrarea în insolvenţă să depună numeroase documente, printre care şi „contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii” (bilanţul, vizat de Fisc – n.r.). În cazul nostru, rezultatele financiare nu au mai fost depuse la Fisc din 2015.
OUG nr.88/2018 prin care s-au adus completări/modificări la Legea insolvenţei spune aşa: „cuantumul creanţelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului”. E greu de crezut că POLARIS SECURITY SRL are datorii totale de peste 31,88 milioane lei, astfel încât să fie respectată această prevedere.
Şi peste toate aceste nereguli… vine cireaşa: începând cu data de 19 martie 2020 a fost instituită starea de urgenţă (pentru 30 de zile, cu posibilitate de prelungire), iar CSM a stabilit că nu se judecă în această perioada cererile de insolvenţă, nici măcar cele depuse de debitoare. Cu toate acestea, judecătorul sindic Dan ARTENIE de la Tribunalul Iaşi a pronunţat sentinţa de deschidere a procedurii generale de insolvenţă pe data de 1 aprilie 2020, în plină stare de urgenţă – Dosar nr. 1029/99/2020!
În sentinţa instanţei se spune că debitoarea „a depus, în dovedirea cererii, înscrisurile prev. de art. 67 din Legii 85/2014″ şi „îşi exprimă intenţia de a propune un plan de reorganizare, apreciind că societatea are resursele necesare pentru redresarea activităţii”!
În cadrul procedurii generale, EXPRESS LICHIDATOR IPURL Iaşi, practician propus de debitoare şi care s-a mai ocupat de 3 falimente ale Irinei COŞNIŢĂ, va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu (cu un onorariu iniţial de 1.000 lei/lună!), iar data de 18 mai 2020 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală. Următorul termen de judecată este programat pe 24 iunie 2020.