PRELMET s-a cerut în insolvenţă… după cea mai mare cifră de afaceri din istoria firmei

Înfiinţată în noiembrie 2003, societatea PRELMET SRL Inand (CUI/CIF: 15944481) este deţinută de Violeta PĂDURARU şi Ioan LUCACIU, iar conform site-ului propriu se ocupă de fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat şi a altor produse mecano-sudate, de diferite configuraţii şi complexităţi, de un gabarit de până la 2 metri şi o greutate de până la două tone.

Anul trecut, cu 59 de angajaţi, firma bihoreană a înregistrat o cifră de afaceri record, de 9,28 milioane lei, dar trebuie menţionat faptul că şi datoriile au ajuns la un maxim istoric – 4,4 milioane lei, în timp ce activele circulante sunt evaluate la 2,43 milioane lei.

Deşi nu are procese intentate de creditori, iar datoriile la stat nu sunt foarte mari – 268.271 lei la 31 martie 2019, conform site ANAF – societatea PRELMET SRL a apelat la Legea 85/2014 şi pe 28 iunie 2019 a depus la Tribunalul Bihor o cerere de intrare în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1945/111/2019. Instanţa încă nu a programat primul termen de judecată. (sursa foto: facebook.com/prelmet)