Luni, 6 ianuarie 2020, a fost prima zi lucrătoare (din 2020) pentru instanţele din România… şi încă de la începutul anului au apărut solicitări de aplicare a Legii 85/2014 care vizează firme importante cel puţin la nivel local/regional. Astfel, o societate cu 34 de angajaţi şi afaceri de 14,38 milioane lei în 2018 a rupt uşa Tribunalului Comercial Cluj cu o cerere de intrare în insolvenţă şi, astfel, a ajuns „să beneficieze” de Dosarul nr.1/1285/2020.
Este vorba de A & A IMPORT EXPORT SRL Mihai Viteazu (CUI/CIF: 253232), societate care, conform site-ului propriu, deţine mai multe staţii de distribuţie carburanţi, o pensiune, un restaurant şi mai efectuează şi servicii de transport auto (în special produse petroliere). La finalul anului 2018, compania clujeană înregistra datorii totale de 7.134.364 lei şi active circulante de 9.072.590 lei, din care creanţe de 8.627.582 lei.
Instanţa a programat primul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1/1285/2020, al debitoarei A & A IMPORT EXPORT SRL Mihai Viteazu, pe 9 ianuarie 2020. (sursa foto: mapio.net)