Persoana fizică Mihai BĂLAN a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva INTERNAŢIONAL TYRES SRL Slobozia Sucevei/Grăniceşti (CUI/CIF: 24506022), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la constituirea Dosarului nr.809/86/2021. Tribunalul Suceava a stabilit un prim termen de judecată pe 20 aprilie 2021.
Demn de semnalat este faptul că acelaşi creditor (cu sprijinul B.E.J. NICOARĂ MARIUS CRISTIAN) a iniţiat la Judecătoria Rădăuţi şi o acţiune de «încuviinţare executare silită», invocând o sentinţă din ianuarie 2020, iar acest proces are termen de judecată pe 18 martie 2021 – detalii AICI.
Înfiinţată în 2008, societatea INTERNAŢIONAL TYRES SRL se ocupă de „fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer, reşaparea şi refacerea anvelopelor”, iar pentru anul 2019 a raportat 45 de angajaţi, profit de 17.628 lei, la o cifră de afaceri de 18.490.546 lei, datorii de 39.460.057 lei şi active circulante de 50.624.991 lei, din care stocuri de 32.082.384 lei.