Protejat de Fiscul ieşean (şef Paul CIOBANU), cu 5 falimente la activ, Romică URSU şi-a extins afacerile în Capitala Ardealului; cu o singură firmă, ANDASUR, a reuşit să adune datorii la stat de 2,57 milioane lei, peste 50% stopaj la sursă; nici AJFP Cluj (Nicolae CÂMPAN) nu are o problemă cu acest evazionist

Despre Romică URSU (foto), unii zic că ar fi om de afaceri. În realitate, este un golan din zona construcţiilor, care a bifat deja câteva falimente, erau 5 la un moment dat – AICI.

Pentru că Fiscul ieşean (AJFP Iaşi), instituţie condusă de Paul CIOBANU (un individ care într-o ţară normală ar fi în puşcărie), nu i-a făcut niciodată probleme majore, URSU s-a gândit să-şi extindă afacerile (a se citi golăniile) şi în Cluj-Napoca.

În noiembrie 2020 a înfiinţat ANDASUR SRL (CUI/CIF: 43344075), SYNTONIA CONSTRUCT SRL (CUI/CIF: 43344350) şi TERACIVIL SRL (CUI/CIF: 43344091), toate trei cu sediul social în Capitala Ardealului, pe strada General Traian Mosoiu nr.65.

Azi ne oprim la prima – ANDASUR SRL. Conform site-ului ANAF, are datorii la stat (la 30 iunie 2024) de 2.573.564 lei, cu următoarea structură:

  • Bugetul de stat = 1.109.031 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 1.260.730 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 203.803 lei

După cum se vede, stopaj la sursă… grupa mare. Aproape sau chiar tot PENAL (după 1 martie 2022).

Ce a făcut AJFP Cluj, instituţie condusă de Nicolae CÂMPAN (dacă e corect ce scrie pe site)? Nimic, că doar angajaţii Fiscului nu sunt plătiţi în funcţie de realizări.

Şi ca idee: ANDASUR SRL nu are active imobilizate.

NU UITAŢI să vă achitaţi taxele la stat până pe 25 (septembrie în acest caz) că lefurile unora precum CIOBANU sau CÂMPAN trebuie plătite de undeva.