Protejată de Fiscul ieşean, SMILE ARIS SWEET („Pizza Smile”) a intrat (doar) în insolvenţă; aceasta este a doua ţeapă trasă de DURAC… pe care încearcă să o îngroape tot CASA DE INSOLVENŢĂ HOMORANU

SMILE ARIS SWEET SRL (CUI/CIF: 37788260), firma prin intermediul căreia se derulează afacerea „Pizza Smile” din Păcurari (Iaşi), a intrat în insolvenţă (la propria cerere), conform deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi pe 19 octombrie 2022 – Dosarul nr.5198/99/2022.

În cadrul procedurii generale, termenul limită de înscriere la masa credală este 5 decembrie 2022, iar CASA DE INSOLVENŢĂ HOMORANU IPURL va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu… cu un onorariu inițial de 1.000 lei/lună!

Pentru cei care au deschis site-ul SUPERVIZOR.ro mai târziu, aşa-zisul specialist în insolvenţe Gheorghe HOMORANU este fost angajat al Finanţelor, (aproape) niciodată nu găseşte persoane vinovate de intrarea în insolvenţă/faliment a unei firme şi nu formulează cereri de atragere a răspunderii personale/patrimoniale. Desigur, tot el se ocupă şi de prima ţeapă a familiei DURAC, insolvenţa SWEET AND SMILE SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 29900221) – detalii AICI.

Înfiinţată în iunie 2017, SMILE ARIS SWEET SRL are sediul social în Valea Lupului, iar ca unic asociat şi administrator figurează (în acte) septuagenarul Adrian DURAC… chiar dacă lucrătorii de la pizzerie (să nu le spunem angajaţi, că s-ar putea să greşim) ştiu că Mihaela DURAC (foto) e patroană.

SMILE ARIS SWEET SRL a raportat profit doar în 2020, când a avut şi cea mai mică cifră de afaceri, de 1.272.027 lei, iar pentru anul trecut (2021) a declarat 11 angajaţi, pierderi de 85.067 lei, la o cifră de afaceri de 1.517.544 lei, datorii de 364.710 lei (faţă de 140.269 lei în urmă cu un an) şi capitaluri proprii negative, de -160.068 lei.

După cum am precizat într-un articol anterior (AICI), SMILE ARIS SWEET SRL înregistra la 31 martie 2022 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 250.948 lei, sumă defalcată astfel:

  • Bugetul de stat = 69.801 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 129.549 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 51.598 lei

La 30 iunie 2022, SMILE ARIS SWEET SRL adunase obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 300.355 lei, cu următoarea structură:

  • Bugetul de stat = 86.004 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 156.826 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 57.525 lei

Dacă tragem linie rezultă că datoriile la stat ale firmei ieşene au crescut cu aproape 50.000 lei în numai 3 luni. Ţinând cont de numărul de angajaţi declarat pentru anul trecut (11 – număr mediu), rezultă că SMILE ARIS SWEET SRL nu a achitat nimic din impozitul pe salarii şi contribuţiile reţinute în trimestrul II al acestui an de la angajaţi.

Am prezentat Fiscului ieşean situaţia şi am solicitat să răspundă la următoarele întrebări:

  1. În condiţiile în care noua conducere ANAF a declarat război datorniciilor/evazioniştilor, care sunt măsurile luate de AJFP/DGRFP Iaşi pentru recuperarea sumelor datorate de SMILE ARIS SWEET SRL?
  2. De ce AJFP/DGRFP Iaşi a permis acumularea continuă de datorii (cel puţin în ultimele 18 luni) şi nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă?
  3. După reincriminarea stopajului la sursă, AJFP/DGRFP Iaşi a depus plângere penală împotriva (administratorului) debitoarei? Dacă DA – când? Dacă NU – de ce?

AFFP Iaşi, prin vocea şefului Paul CIOBANU (acest individ), mi-a trimis un pomelnic cu articole din Codul de Procedură Fiscală pentru a demonstra că am solicitat informaţii protejate de „Secretul fiscal”, care nu se încadrează la Legea 544/2001… dar am primit asigurări că „structurile competente din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iaşi” (or fi având şi structuri incompetente?!) vor analiza şi valorifica informaţiile transmise.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.5198/99/2022, al debitoarei SMILE ARIS SWEET SRL, este programat pe 18 ianuarie 2023.

CITIŢI ŞI:
SWEET AND SMILE: Fiscul ieşean a mai luat o ţeapă de la DURAC („Pizza Smile”); SCM DE GRADUL 1 „MODEST” nu a raportat creanţe mai mari de 10.000 euro… dar apare în tabelul creditorilor cu 137.697 euro!

LEGENDĂ foto (trucaj):
Andrei DURAC (stânga), Mihaela DURAC şi Paul CIOBANU