PUBLIONE MEDIA SRL Bucureşti (CUI: 18721751) este editorul publicaţiei THE ONE, revistă condusă timp de aproape 10 ani de Andreea ESCA. Prezentată drept „membră a MEDIAFAX GROUP”, această societate… a intrat „în rândul firmelor MEDIAFAX”, adică în incapacitate de plată. Cererea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti chiar de debitoare, pe 30 septembrie 2015, şi a fost admisă pe 2 noiembrie 2015 (Dosarul 35153/3/2015), deşi legea prevede un termen maxim de judecată de 10 zile.
În 2014, PUBLIONE MEDIA SRL a înregistrat pierderi de 67.369 lei, la o cifră de afaceri de 4,52 milioane lei, iar pentru finalul anului a raportat datorii totale de 3,39 milioane lei. La aceeaşi dată, creanţele depăşeau 5,30 milioane lei, o valoare aproape egală cu cea consemnată cu un an în urmă, iar suma din casă şi conturi era de numai 11.703 lei.
Unul dintre principalii creditori ai editorului THE ONE, la fel ca şi în cazul celorlalte firme din Grupul MEDIAFAX, este statul român. Astfel, la data de 30 septembrie 2015, PUBLIONE MEDIA SRL figura pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 979.817 lei, defalcate astfel:
- Bugetul de stat = 698.170 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 190.870 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 8.225
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 82.552
Dobânzile şi penalităţile incluse în aceste sume nu sunt de speriat, ceea ce înseamnă că datoriile nu au o vechime prea mare.
Conform evidenţelor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, PUBLIONE MEDIA SRL deţine două mărci THE ONE (una verbală şi una combinată), o marcă „Street Chic by The ONE”, iar pentru ONE.ro are o dispută cu OSIM după un aviz de refuz. Site-ul one.ro înregistrează aproximativ un milion de vizitatori unici pe lună şi vreo 7 milioane de afişări.
În cadrul procedurii de insolvenţă, KPMG RESTRUCTURING SPRL este administrator judiciar provizoriu, iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 18 decembrie 2015. Prima Adunare a Creditorilor este programată pe 14 ianuarie 2016, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr.69-71, Victoria Business Park, sector 1).
PUBLIONE MEDIA SRL are un capital social de 4.000 lei, TEORETIC deţinut de MEDIAFAX MALL SRL (CUI: 33614503) – 62,50% şi MEDIAFAX GROUP SA (CUI: 27189522) – 37,50%. În realitate, aceste părţi sociale sunt sub sechestru, măsura fiind instituită de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – STRUCTURA CENTRALĂ. La Registrul Comerţului figurează menţiunea că sechestrul vizează toate acţiunile şi părţile sociale care au legătură cu Adrian SÂRBU „până la concurenţa sumei de 43.500.000 euro„.
În august 2015, administrator al societăţii PUBLIONE MEDIA SRL a fost numit Andrei BONCEA (43 de ani), soţul Loredanei GROZA, anterior această funcţie fiind deţinută de Adrian SÂRBU.