Rareş BOGDAN a încasat 199.993 euro de la Parlamentul European şi „dividente” de 139.405 lei de la TREND COMMUNICATION… firmă care nu s-a deranjat să depună bilanţul pentru 2021

Fostul „jurnalist cu batistuţă” Ioan-Rareş BOGDAN (foto) – unul dintre cei mai penibili liberali în viaţă, dacă ne amintim numai de promisiunile legate de eliminarea pensiilor speciale şi de neacceptarea traseiştilor în partidul din care face parte – a ajuns europarlamentar… „job” foarte bine plătit, comparabil cu cel de şef la ANRE!

Conform declaraţiei de avere din iunie 2022, Rareş BOGDAN a încasat în 2021 următoarele sume:

  • 108.900,18 euro – indemnizaţie de europarlamentar
  • 36.167,85 euro – decont de transport şi diurnă
  • 54.925 euro – alocaţie cheltuieli de parlamentar
  • 139.405 lei – „dividente” de la TREND COMMUNICATION SRL

Dacă tragem linie rezultă 199.993,03 euro de la Parlamentul European… şi încă 28.160-28.165 euro (cei 139.405 lei) de la firma clujeană.

Prima observaţie ar fi că banii primiţi de asociaţi/acţionari din profitul unei companii se numesc dividenDe (nu dividenTe), dar probabil viitoarea ediţie DOOM va include şi această variantă… că e plină ţara de intelectuali care spun dividenTe!

Ioan-Rareş BOGDAN este asociat cu 33,33% la TREND COMMUNICATION SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 14388957), celelalte părţi sociale fiind deţinute de Horia Marius BOGDAN (fratele) şi Vasilică Octavian HOANDRĂ.

Demn de semnalat este faptul că firma (agenţia de publicitate) nu a depus la Fisc bilanţul aferent exerciţiului financiar 2021… deşi termenul limită prevăzut de lege a fost 31 mai 2022. Dar legea este doar pentru „babuinii” lui Câciu… plus că TREND COMMUNICATION SRL a procedat aşa în fiecare an.

În ceea ce o priveşte pe Florina BOGDAN (foto), partenera de viaţă a europarlamentarului, aceasta a primit (în 2021) de la TRANSFEROVIAR GRUP SA Cluj-Napoca (CUI/CIF: 15633191) un salariu anual de 132.000 lei, adică o medie de 11.000 lei/lună, exact la fel ca şi în 2020.

Comparând declaraţiile de avere din 2022 şi 2021, nu putem să nu remarcăm că Ioan-Rareş BOGDAN a renunţat la a mai prezenta care sunt activele şi datoriile soţiei şi care ale lui. (sursa foto: facebook.com)

DOCUMENTE ATAŞATE:
Ioan-Rareş BOGDAN – declaraţie de avere (2022)

Ioan-Rareş BOGDAN – declaraţie de avere (2021)