Acasă Uncategorized ROMPORTMET vrea concordat preventiv, CORINVEROP PATISERIE optează pentru insolvenţă; firma Corinei VEROPAI...

ROMPORTMET vrea concordat preventiv, CORINVEROP PATISERIE optează pentru insolvenţă; firma Corinei VEROPAI a declarat datorii de 25,9 milioane lei şi creanţe de 16 milioane lei… la o cifră de afaceri de 14,5 milioane lei

În ultima zi a lunii iunie 2026, două importante companii gălăţene au solicitat protecţia Legii 85/2014, cu menţiunea că una dintre acestea a ales „varianta soft”, adică a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv.

Este vorba de ROMPORTMET SA Galaţi (CUI/CIF: 1643705), companie care pentru anul 2025 a raportat un număr mediu de 161 angajaţi, pierderi de 33.949.286 lei, la o cifră de afaceri de 10.699.223 lei, datorii de 22.843.166 lei şi capitaluri proprii negative, de -16.329.700 lei. Cererea de concordat preventiv a dus la apariţia Dosarului nr.2042/121/2026.

Membră a Grupului LIBERTY, societatea ROMPORTMET SA înregistrează pierderi începând din 2021, valoare cumulată de 92.128.730 lei, dar cele din 2025 sunt aproape duble faţă de 2024. În plus, anul trecut s-a trecut la capitaluri proprii negative, singura „parte bună” fiind valoarea mică a datoriior la stat – 344.541 lei (la 31 martie 2026).

*******

CORINVEROP PATISERIE SRL Galaţi (CUI/CIF: 40455834) este cealaltă firmă gălăţeană care a apelat la Legea 85/2014 pe data de 30 iunie 2026, cu menţiunea că aceasta a solicitat intrarea în insolvenţăDosar nr.2040/121/2026.

Deţinută şi administrată de Corina VEROPAI, societatea CORINVEROP PATISERIE SRL a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de 14.543.415 lei şi pierderi de 1.667.038 lei, cu un număr mediu de 16 angajaţi.

La 31 decembrie 2025, CORINVEROP PATISERIE SRL avea creanţe de 16.223.118 lei, faţă de 275.576 lei în urmă cu un an, şi datorii de 25.795.814 lei (9.078.553 lei la 31 decembrie 2024), valori (declarate) care ridică semne de întrebare din moment ce veniturile de anul trecut au fost de 14.643.886 lei, iar cheltuielile de 16.298.178 lei. (sursa foto: libertysteelgroup.com)