ROSS MOND a intrat în insolvenţă… cu datorii declarate de 11,87 milioane lei

Înfiinţată în octombrie 2009, societatea ROSS MOND SRL Satu Mare (CUI/CIF: 26110473) este deţinută şi administrată de Patriciu Ionel COSTIN şi derulează „activităţi în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor)”.

Confruntată cu o cerere de aplicare a Legii 85/2014, depusă la începutul lunii iunie 2019 de către DUMITRANA PROD SRL Cehu Silvaniei (CUI/CIF: 8443151), societatea ROSS MOND SRL s-a decis să se ceară singură în insolvenţă, solicitarea fiind înregistrată pe data de 14 iunie 2019. În documentaţia depusă la Dosarul nr.1391/83/2019, debitoarea a precizat că are datorii de 11.865.983,03 lei.

Judecătorul sindic Anamaria PETRE de la Tribunalul Satu Mare a admis cererea la primul termen de judecată, din 19 iunie 2019, şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul propus de debitoare, ADMIN INSOLV SPRL, cu un onorariu iniţial de 1.000 lei/lună.

Instanţa a stabilit data de 2 august 2019 drept termen limită de înscriere la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 26 august 2019, ora 11, la sediul administratorului judiciar (SATU MARE, str.Avram Iancu nr.49).

Demn de semnalat pentru evoluţia viitoare a procedurii… şi a atitudinii administratorului judiciar este faptul că ROSS MOND SRL a deţinut până la finalul anului trecut 20% din capitalul social al AGROPROD CRASNA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ Satu Mare (CUI/CIF: 25999050), cele 72.200 părţi sociale, cu o valoare totală de 722.000 lei, fiind cesionate/preluate de Gheorghe-Gabriel SZILAGYI. (sursa foto: zf.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
ROSS MOND SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală