RZR PROJECT şi-a cerut insolvenţa… după doar un an şi ceva de activitate! Patronul Andrei Cornel ILIN a înfiinţat, în cârdăşie cu Irina Mihaela ALDEA, firma RZR CONCEPT şi mai deţine 50% din DAPOPROJECTS, alături de Alin Constantin DINCĂ

Societatea RZR PROJECT SRL (CUI/CIF: 36498675) a fost înfiinţată în septembrie 2016 de Emil Ştefan CIUCHINDEL şi Andrei Cornel ILIN (foto), cu numele iniţial RAZ GLN GROUP SRL şi având cu sediul social în satul Valu lui Traian din judeţul Constanţa.

Urma să deruleze „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”, dar nu a făcut aproape nimic până în 2023, an pentru care a raportat 17 angajaţi şi vânzări de 5,1 milioane lei.

Tot în 2023, redenumita RZR PROJECT SRL şi-a mutat sediul social în municipiul Constanţa şi a creat site-ul rzrproject.ro, care promite și acum „cele mai bune oferte la tiglă metalică în judeţul Constanţa”.

Teoretic, aceste „cele mai bune oferte la tiglă metalică în judeţul Constanţa”… au dus firma în rahat, mai exact în incapacitate de plată. În realitate, e o ţeapă premeditată.

Mai exact, RZR PROJECT SRL a depus pe data de 9 octombrie 2024 o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă (poate chiar direct de faliment), iar acest demers juridic a dus la înregistrarea Dosarului nr.7582/118/2024 de la Tribunalul Constanţa.

La ora actuală, doar Andrei Cornel ILIN apare implicat în RZR PROJECT SRL (ca unic asociat şi administrator), iar acest individ mai figurează ca asociat (cu 50%) în firma DAPOPROJECTS SRL Craiova (CUI/CIF: 39137799) – cu Alin Constantin DINCĂ ca unic administrator şi asociat cu 505) -, iar în august 2024 a înfiinţat RZR CONCEPT SRL Constanţa (CUI/CIF: 50435818), în asociere (sau în cârdăşie) cu Irina Mihaela ALDEA – unic administrator şi asociat cu 45%. (sursa foto: ro.linkedin.com/in/ilin-andrei-b806a7236)