În iulie 2017, Petronela BEJAN a înfiinţat IASICARN DISTRIB SRL Lunca Cetăţuii, societate care are ca obiect de activitate “fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)” (Cod CAEN: 1013). Rebotezată TOMTRADIS PRODUCT SRL (CUI/CIF: 37911345) la mai puţin de un an de la înfiinţare, firma deţinută şi administrată în continuare de Petronela BEJAN a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 6,66 milioane lei, cu doar 5 angajaţi, şi a încheiat exerciţiul financiar cu datorii de 2.375.239 lei, active imobilizate de 31.964 lei (probabil o dubă SH) şi creanţe de 1.773.745 lei.

Deşi valoarea creanţelor din documentele oficiale a fost în permanenţă de sub două milioane lei, TOMTRADIS PRODUCT SRL a fost înscrisă la masa credală a falitei VASCOVIN SRL Tomeşti (CUI: 11367593) cu suma de 3.650.218,68 lei. Am sesizat această problemă şi alte posibile ilegalităţi administratorului/lichidatorului judiciar Gheorghe HOMORANU, instanţei de judecată, Fiscului şi Direcţiei ANTIFRAUDĂ (Suceava). Nu s-a întâmplat nimic, chiar am înţeles că a existat o persoană foate deranjată de petiţiile transmise, reacţia fiind de genul “ce îl f…reacă grija pe ăsta de VASCOVIN?“.




Acum, la numai 2 ani şi 3 luni de la înfiinţare, TOMTRADIS PRODUCT SRL s-a cerut în insolvenţă sau poate chiar direct în faliment, după ce o solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a fost depusă (pe 10 octombrie 2019) de VANBET SRL Sălcioara (CUI/CIF: 13728104). La ora actuală există două dosare de faliment (nr.6367/99/2019 şi nr.6890/99/2019), care vor fi conexate, termenul de judecată fiind 15 noiembrie 2019.

Chiar dacă nu de la început, cu siguranţă că TOMTRADIS PRODUCT SRL va ajunge în faliment, iar Petronela BEJAN este deja pregătită pentru această situaţie: în luna martie a acestui an a înfiinţat L & B TOMCARN SRL (CUI/CIF: 40747820), firmă care are acelaşi sediu social ca şi fosta IASICARN DISTRIB SRL – un apartament din Lunca Cetăţuii (diferă doar camera).

În ceea ce priveşte TOMTRADIS PRODUCT SRL, trebuie menţionat faptul că luna trecută (pe 24 octombrie 2019, mai exact), Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a premiat firma Petronelei BEJAN pentru clasarea pe locul I (microîntreprinderi), la categoria/domeniul “Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)” – AICI (pag.22). La două săptămâni după “GALA Mediului de Afaceri”, premianta TOMTRADIS PRODUCT SRL s-a cerut în insolvenţă! (sursa foto: truebites.co.uk)

CITIŢI ŞI:
Creanţe dubioase la VASCOVIN; datoriile au crescut cu 9,6 milioane lei în 3 luni; o firmă înfiinţată în iulie 2017 revendică 3,6 milioane lei; patronul RĂDUCU APOPEI şi “sponsorul” PETRU BACIU au de recuperat 4,3 milioane lei



SUPERVIZOR.ro On November - 13 - 2019

Leave a Reply