Pe data de 17 iulie 2024, Tribunalul Bucureşti a admis cererea depusă de debitoarea E.M. PRIME CONSTRUCT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 18490045) şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, cu menţiunea că au mai fost peste 20 de creditori care au solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva acestei societăţi – Dosarul nr.21891/3/2024.
Instanţa a numit practicianul CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit data de 2 septembrie 2024 drept termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.
Înfiinţată în 2006, societatea E.M. PRIME CONSTRUCT SRL este deţinută de Emil RĂDULESCU (foto) şi administrată de Alexandru CERNEA, iar în perioada 2019-2022 a înregistrat un profit net cumulat de 71.292.407 lei.
Pentru anul 2023, constructorul bucureştean a raportat 329 angajaţi, profit net de „numai” 2.226.780 lei (cel mai mic din ultimii 10 ani), la o cifră de afaceri de 221.018.255 lei (maxim istoric), datorii record de 162.546.087 lei şi active circulante de 156.364.945 lei, din care creanţe de 75.438.572 lei… dar şi 34.237.992 lei în casă şi conturi la bănci!
E.M. PRIME CONSTRUCT SRL figurează pe „lista albă” a contribuabililor fără obligaţii restante la bugetele de stat (valabilă la 31 martie 2024)! (sursa foto: emprimeconstruct.ro)