Se îngroaşă gluma! Încă o cerere de insolvenţă împotriva JUZ CONSTRUCT

Pe data de 22 februarie 2022, POLIVALENT SRL Piatra Neamţ (CUI/CIF: 14190339) – companie cu 51 de angajaţi şi afaceri de 9,17 milioane lei în 2020 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva JUZ CONSTRUCT SRL Iaşi (CUI/CIF: 39815662), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.1168/99/2022.

Primul termen de judecată a fost programat pe 18 martie 2022, iar atunci instanţa a amânat cauza şi a acordat un nou termen la data de 29 aprilie 2022.

La termenul din 29 aprilie 2022, nu numai că judecătorul sindic nu a închis dosarul… dar a constatat că a mai apărut o cerere de insolvenţă, depusă de STEEL TRANSPORT & LOGISTIC SRL Bucureşti (CUI/CIF: 28907019), operator economic cu 76 de angajaţi şi afaceri de 63,13 milioane lei în 2020.

În aceste condiţii, Tribunalul Iaşi a amânat judecarea cauzei şi a acordat un nou termen pe 27 mai 2022, pentru a se comunica debitoarei cererea depusă de STEEL TRANSPORT & LOGISTIC SRL şi pentru ca presupusa debitoare să achite taxa de timbru.

Înfiinţată în august 2018, actuala societate JUZ CONSTRUCT SRL (a mai existat una cu exact acelaşi nume) este controlată de Constantin MĂZĂRIANU, încă nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2021, iar pentru anul 2020 a raportat 21 angajaţi, profit net de 233.305 lei (faţă de 1.882.834 lei în 2019), la o cifră de afaceri de 8.509.341 lei, datorii de 9.367.102 lei şi active circulante de 5.085.785 lei, din care stocuri de 2.888.751 lei. (sursa foto: facebook.com/costel.manoliu)