Societatea HATOS SRL Zalău (CUI: 18808840) a depus cerere de insolvenţă împotriva SECUI-COM SRL Nuşfalău (CUI: 18950305) pe 27 noiembrie 2014. Tribunalul Sălaj s-a mişcat ardeleneşte şi a pronunţat sentinţa în Dosarul nr. 2832/84/2014 pe 11 ianuarie 2016, la termenul de judecată cu numărul 9, decizia fiind de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, pentru o creanţă certă, lichidă si exigibilă în cuantum de 226.028,18 lei.
După pronunţarea sentinţei, Kătălin SZOCS (60 de ani), unic asociat şi administrator al debitoarei, „s-a trezit la viaţă”, a dat fuga la instanţă şi a atacat cu apel decizia judecătorilor, plus că a solicitat suspendarea executării sentinţei. Se pare că judecătorul de la Curtea de Apel Cluj care a analizat această solicitare nu este ardelean, că s-a şi pronunţat pe 2 februarie 2016, admiţând cererea de suspendare (Dosar nr.58/33/2016).
Pentru apel încă nu a fost stabilit un termen de judecată, ceea ce nu face altceva decât să perpetueze o situaţie de incertitudine, care va avea efecte negative atât asupra creditorilor, cât şi asupra firmei debitoare.
Sentinţa iniţială a Tribunalului Sălaj a stabilit că atribuţiile de administrator judiciar vor fi preluate de CII RUS DUMITRU NICOLAE („cu o retribuţie de 1.000 lei lunar plus TVA şi un procent de 5% din contul de lichidare”!), iar creditorii se pot înscrie la masa credală până la data de 15 februarie 2016.
SECUI-COM SRL Nuşfalău are ca obiect principal de activitate „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare”. În perioada 2011-2014 a înregistrat vânzări în creştere… şi profit în scădere. La finalul anului 2014, această societate a raportat datorii de 7,22 milioane lei, valoare acoperită în mare parte de creanţe (2.765.162 lei) şi stocuri (3.765.997 lei). (sursa foto: pmsouth.com)