ŞOIMENI PARC SA Băbuţiu/Vultureni (CUI/CIF: 33930697) a intrat în insolvenţă pe data de 25 august 2023… la doar o zi după ce a depus cererea de aplicare a Legii 85/2014 la Tribunalul Comercial Cluj – Dosar nr.528/1285/2023.
Pe 27 decembrie 2023, administratorul judiciar DDG INSOLVENCY IPURL a publicat tabelul definitiv al creanţelor, document care prezintă datorii certe („creanţe acceptate fără condiţii”) de 64,78 milioane lei.
Înfiinţată în decembrie 2014, societatea ŞOIMENI PARC SA a tot fost prezentată drept dezvoltatorul româno-american care „a decis să construiască un oraş pe 140 de hectare de teren, care va avea o şcoală, zone comerciale, centru de afaceri şi o clinică privată”, proiectul fiind numit COLINA NOUĂ (detalii AICI).
Administrată de cetăţenii americani Donald James LOTHROP, Philip John TAMMINGA şi Jeffrey Cris TUCKER, societatea ŞOIMENI PARC SA a raportat pentru anul 2022 un număr mediu de 7 angajaţi, venituri de numai 9.861.184 lei şi cheltuieli de 31.294.611 lei, rezultând pierderi de 21.433.427 lei, datorii de 55.085.148 lei şi capitaluri proprii negative, de -23.089.961 lei.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.528/1285/2023, al debitoarei ŞOIMENI PARC SA, este programat pe 6 februarie 2024. (sursa foto: facebook.com/colinanoua)
DOCUMENT ATAŞAT:
ŞOIMENI PARC SA – Tabel definitiv al creanţelor