Societatea SPEED PIZZA SRL Bucureşti (CUI/CIF: 15506988) este deţinută de LUSOSOFT SRL Bucureşti (CUI/CIF: 20766038, administrator Dina Ionela CARVALHO BENTO) – 50,91% şi Mircea Sorin COJOCARU – 49,09%, cu menţiunea că beneficiari reali ai firmei sunt (în evidenţele ONRC) CARVALHO BENTO (fostă ŢARĂLUNGĂ) şi COJOCARU.
A intrat pe lista datornicilor la stat în raportarea aferentă datei de 30 iunie 2023… cu suma de 421.117 lei, iar la 31 decembrie 2023 se prezenta cu obligaţii restante în valoare totală de 556.787 lei, cu următoarea structură:
- Bugetul de stat = 183.462 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 268.264 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 105.061 lei
După cum se poate lesne observa, grosul datoriilor este reprezentat de contribuţiile reţinute de la angajaţi şi nevirate la bugetele corespnzătoare, cu menţiunea că acest stopaj la sursă are o componentă penală semnificativă (după 31 martie 2022).
O altă problemă a firmei bucureştene la care doar Dina Ionela CARVALHO BENTO (foto) îndeplineşte atribuţii de administrator este apariţia Dosarului de insolvenţă nr. 113/3/2024, înregistrat pe 15 ianuarie 2024, ca urmare a solicitării de aplicare a Legii 85/2014 din partea EXPERTCONSULT BANNER SRL Bucureşti (CUI/CIF: 28141301, administrator Luiza BANNER).
O cerere de insolvenţă (din partea unei firme de contabiliate!) şi datorii la stat de peste jumătate de milion de lei, cu stopaj la sursă „grupa mare” şi în creştere accelerată ar trebui să reprezinte un serios semnal de alarmă pentru Fisc şi pentru partenerii de afaceri… iar aceste două semnale negative sunt însoţite de o surpriză şi mai mare.
Site-ul speedpizza.ro nu (mai) menţionează societatea SPEED PIZZA SRL drept comerciant, ci ROMREST SRL Bucureşti (CUI/CIF: 48805943), agent economic cu sediul social tot pe B-dul IULIU MANIU nr.19F (sector 6), înfiinţat pe 19 septembrie 2023… de Jana ŢARĂLUNGĂ.
Deşi are domiciliul declarat în municipiul Bacău şi o vârstă respectabilă (68 de ani), crâşmăreasa Jana ŢARĂLUNGĂ s-a mişcat foarte repede, astfel că ROMREST SRL a devenit plătitoare de TVA pe 6 noiembrie 2023, iar din 23 noiembrie 2023 a raportat angajaţi. Nu a apucat să înregistreze datorii la stat până la finalul anului trecut!
Restanţe fiscale semnificative, dosar de insolvenţă şi schimbarea comerciantului (pe site) sunt indicii că vom avea parte de o ţeapă după reţeta clasică… trasă de o firmă care a primit „pomană” de 615.795 lei în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru Turism şi Ho.Re.Ca! (sursa foto: facebook.com/dina.taralunga)