STRACO GRUP: Creditorii au revendicat 586 milioane lei, administratorul judiciar a „aprobat” 330 milioane lei… din care 64% sub condiţie; patrimoniul valorează cel mult 23,93 milioane euro

STRACO GRUP SRL Bucureşti (CUI 15143718), un cunoscut constructor de drumuri şi autostrăzi, s-a cerut în insolvenţă pe 11 august 2015, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.29881/3/2015 a precizat că înregistrează datorii care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an de 180.203.940 lei şi datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an în valoare de 27.057.717 lei.

Tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat pe 30 octombrie 2015 şi prezenta o masă credală acceptată din prima de 120,42 milioane lei… în condiţiile în care creanţele invocate de cei peste 330 de creditori se ridicau la 384,72 milioane lei (detalii AICI).

La începutul acestei luni, adică la mai bine de doi ani şi jumătate de la deschiderea procedurii, administratorul judiciar CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Aurel PODARIU) a reuşit să finalizeze şi să publice tabelul definitiv al creanţelor. Indiferent cum ar fi interpretate sumele din acest document… „nu prea se pupă” cu cele din bilanţurile pe 2015 sau 2016.

Masa credală este de 333,4 milioane lei, dar creanţe în valoare de 212,72 milioane lei sunt „sub condiţie” şi fără drept de vot. Totalul sumelor invocate de creditori s-a ridicat „până la cer” – 585,94 milioane lei, în timp ce bilanţurile din 2015 şi 2016 prezintă restanţe totale de 181,85 milioane lei, respectiv 183,5 milioane lei.

Conform Legii 85/2014, în termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv trebuie depus un plan de reorganizare, dar în cazul STRACO GRUP SRL a fost deja aprobată o amânare de 30 de zile, ceea ce înseamnă că documentul respectiv ar trebui să fie gata până la finalul lunii mai, iar apoi să fie aprobat sau respins de creditorii cu drept de vot.

Conform raportului de evaluare întocmit de administratorul judiciar, valoarea de piaţă a patrimoniului companiei este de 23,93 milioane euro în cazul continuării activităţii şi de 19,94 milioane euro în caz de vânzare forţată (sumele sunt exprimate aiurea în sinteza publicată de administratorul judiciar în BPI). Dacă nu se supără UNICREDIT BANK, creditor care deţine mai mult de jumătate din masa credală, sunt şanse mari ca planul de reorganizare să fie aprobat, chiar dacă societatea a înregistrat o scădere dramatică a cifrei de afaceri şi pierderi considerabile în 2015 şi 2016 (bilanţul pentru 2017 încă nu a fost publicat).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.29881/3/2015 este programat pe 22 iunie 2018, dată la care – dacă debitoarea şi/sau administratorul judiciar nu trag de timp – s-ar putea şti pe ce drum va merge STRACO GRUP: reorganizare judiciară sau faliment. (sursa foto: straco.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
STRACO GRUP SRL – Tabel definitiv al creanţelor

STRACO GRUP SRL – Sinteza raportului de evaluare