Compania de construcții S.U.C.P.I. SA Craiova (CUI/CIF: 2302889) a început să se confrunte cu cereri de insolvență începând cu 1 iulie 2026, la ora actuală existând 7 creditori care au solicitat aplicarea Legii 85&2014, printre care și o bancă – Dosarul nr.4127/63/2026.
Pe 26 octombrie 2026, S.U.C.P.I. SA a decis să recunoască situația de incapacitate de plată și a depus o cerere de intrare în insolvență, demers care a dus la apariția Dosarului nr.6439/63/2026 (ultimul înregistrat în ziua respectivă la acea instanță!).

(sursa foto/tabel: TotalFirme.ro)
Conform ListaFirme.ro, acționarii S.U.C.P.I. SA sunt Statul Român (prin AAAS) – 28,96% și (cetățenii români) Imad BAKRI – 28,42%, Ahmad BAKRI – 28,42% și Mahmoud BAKRI – 13,5%.
S.U.C.P.I. SA a încheiat ultimii 3 ani cu pierderi în 7 cifre, valoare cumulată de 19.276.997 lei, cele din 2025 fiind de 5.389.280 lei… „realizate” cu 139 angajaţi. La 31 decembrie 2025 avea datorii de 17.385.857 lei şi active circulante de 5.106.950 lei, din care creanţe de 2.746.952 lei.













