TEMPTIS SRL Brăila (CUI: 25831250) a fost înfiinţată în iulie 2009, este deţinută de Maria VASILE (62%) şi Adrian VASILE (38%), cu menţiunea că doar asociatul majoritar are atribuţii de administrator, şi comercializează articole de birotică şi papetărie. Site-ul propriu temptis.ro funcţionează (teoretic) şi ca magazin online.
În 2017, firma brăileană „a reuşit” să înregistreze în premieră pierderi, dar şi mai grav este faptul că datoriile au urcat la 3,7 milioane lei, faţă de 1,79 milioane lei la finalul anului anterior, în condiţiile în care cifra de afaceri a marcat o uşoară scădere şi a ajuns la 2,89 milioane lei.
Deşi nu are pe rolul instanţelor procese cu creditorii, TEMPTIS SRL şi-a recunoscut incapacitatea de plată pe 30 mai 2018, dată la care a depus la Tribunalul Brăila o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, menţionând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1159/113/2018 că are datorii de 3.084.616 lei.
Judecătorul sindic Corina Gabriela ICONARU a fost de acord cu solicitarea debitoarei şi pe 5 iunie 2018 a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar în funcţia de administrator judiciar provizoriu a numit practicianul SIERRA QUADRANT FILIALA BRĂILA SPRL (Mihaela BOTEA).
Instanţa a stabilit data de 19 iulie 2018 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 7 august 2018, ora 10:00, la sediul administratorului judiciar (Brăila, bd.Al. I. Cuza nr.84).
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1159/113/2018, al debitoarei TEMPTIS SRL Brăila, este programat pe 18 septembrie 2018. (sursa foto: sfaprint.co.in)
DOCUMENTE ATAŞATE:
TEMPTIS SRL – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală
TEMPTIS SRL – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă