TIR CONS: Termenele procedurii de insolvenţă au fost majorate

Deţinută şi administrată de Cristian Nicolai TIRON, societatea TIR CONS SRL Chişoda (CUI/CIF: 15247328) a fost înfiinţată în februarie 2003 sub numele DORYCAR SRL, iar pentru anul trecut a raportat 24 de angajaţi, pierderi de 624.539 lei şi o cifră de afaceri de 3,36 milioane lei.

La 31 decembrie 2018, firma lui TIRON înregistra datorii totale de 2.275.057 lei, în timp ce valoarea activelor circulante era de 1.428.612 lei – din care creanţe de 855.721 lei. Chiar dacă luăm în calcul şi activele imobilizate – 488.721 lei, tot rezultă o valoare negativă a capitalurilor proprii (-563.116 lei).

Pe 19 iunie 2019, debitoarea TIR CONS SRL a depus o cerere de intrare în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.2820/30/2019. Tribunalul Timiş a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă chiar a doua zi şi a numit practicianul propus de debitoare, ALFA & QUANTUM CONSULTING SPRL Timişoara, în funcţia de administrator judiciar provizoriu.

Ca să nu-şi strice vacanţa, administratorul judiciar a solicitat şi a obţinut prelungirea termenelor procedurii, aşa că termenul limită pentru înscrierea la masa credală este 5 septembrie 2019, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 30 septembrie 2019, ora 12.00, la sediul practicianului (Timişoara, str.Albinelor nr.70A-B).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.2820/30/2019, al debitoarei TIR CONS SRL Chişoda, este programat pe 17 octombrie 2019. (sursa foto: facebook.com/TirCons)