TOPGENTI.RO SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32974270) a intrat în insolvenţă (la propria cerere) pe data de 15 februarie 2024, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.2767/3/2024 că nu a achitat în termen de 60 de zile datoriile în cuantum total de 1.636.579,81 lei.
Această valoare a datoriilor declarată de debitoare este dubios de mică dacă ne raportăm la bilanţul pentru 2022 (cel pe 2023 încă nu a fost depus), care arată că exerciţiul financiar a fost încheiat cu restanţe de 5.493.945 lei (29,79% din cifra de afaceri).
În cadrul procedurii generale de insolvenţă, AKTIV-LEX INSOLVENŢĂ SPRL (practicianul propus de debitoare) va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 1 aprilie 2024 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală.
Înfiinţată în martie 2014, firma TOPGENTI.RO SRL este deţinută de Andrei NEAGOE şi administrează… magazinul online de „încălţăminte, îmbrăcăminte, genţi, rucsacuri&accesorii” adona.ro, iar pentru anul 2022 a raportat 13 angajaţi, profit net de 194.596 lei, la o cifră de afaceri de 18.441.090 lei, datorii de 5.493.945 lei şi active circulante de 5.597.305 lei, din care stocuri de 3.198.808 lei.
La ora actuală, patronul Andrei NEAGOE mai este asociat şi administrator la RAPIDSHOP SRL Bucureşti (CUI/CIF: 48899050), firmă înfiinţată pe 5 octombrie 2023 şi care a raportat angajaţi începând cu 1 noiembrie 2023… dar demn de remarcat este faptul că acest individ a mai fost implicat în alte 6 firme care au activat în comerţul online şi care au fost radiate după numai un an sau doi de activitate.
Dintre firmele îngropate de Andrei NEAGOE se remarcă EMARKETPLAZA SRL (CUI/CIF: 48484843), înmatriculată în iulie 2023… şi radiată în ianuarie 2024, în condiţiile în care devenise plătitoare de TVA de la 1 octombrie 2023!