TRAVEL ASSOCIATES s-a cerut în insolvenţă/faliment; patronul grec Andreas IOANNIDIS a înfiinţat TRAVEL ASSOCIATES WHOLESALERS… şi mai are 4 firme în ţara noastră

TRAVEL ASSOCIATES SRL Bucureşti (CUI/CIF: 25784124) – firmă/agenţie de turism deţinută şi administrată de grecul Andreas IOANNIDIS (foto) – a depus o cerere de intrare în insolvenţă sau poate chiar direct în faliment, iar acest demers juridic a dus la constituirea Dosarului nr.22293/3/2020, pentru care Tribunalul a programat primul termen de judecată pe 4 septembrie 2020.

Pentru anul 2019, TRAVEL ASSOCIATES SRL a raportat pierderi de 223.440 lei, la o cifră de afaceri de 1.433.288 lei, faţă de 3.938.799 lei în anul anterior, datorii de 4.961.310 lei şi active circulante de 2.101.872 lei… din care 882.722 lei în casă şi conturi la bănci!

Chiar dacă foarte probabil grecul „va da vina” pe criza coronavirus pentru intrarea în incapacitate de plată, trebuie reţinut că activitatea TRAVEL ASSOCIATES SRL s-a diminuat semnificativ anul trecut (când nu era COVID 19)… iar IOANNIDIS a înfiinţat TRAVEL ASSOCIATES WHOLESALERS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 41091928) în mai 2019, aceasta fiind firma care deţine licenţă de turism la ora actuală.

În afară de cele două firme TRAVEL ASSOCIATES, grecul Andreas IOANNIDIS mai figurează ca asociat şi administrator la BOOK & TRAVEL ONLINE SERVICES SRL (CUI/CIF: 30345613), HOTELAIR INTERNATIONAL SRL (CUI/CIF: 15000432), HOTELPOINT SRL (CUI/CIF: 36282824) şi SOFTWARE & TECHNOLOGIES ASSOCIATES SRL (CUI/CIF: 32101291). Aceste 4 societăţi au sediul social în Capitală şi oficial sunt în funcţiune. (sursa foto: facebook.com/andreas.ioannidis.71)