TRIDENT TRANS TEX: 4.586 de refuzuri la plată, datorii de 138,70 milioane lei; FALIMENT… după 6 ani de insolvenţă!

Trident-Mateescu-600

Nu e o glumă şi nici greşeală: TRIDENT TRANS TEX SRL Sibiu (CUI: 14053722) figurează în evidenţele CIP (Centrala incidentelor de Plăţi) cu 90 de cecuri şi 4.496 de bilete la ordin refuzate la plată, adică un total de 4.586 de incidente, iar suma refuzată la plată este fabuloasă: 122,37 milioane lei.

Deţinătorul acestei performanţe, pe care o invidiază şi ţiganii ţepari (scuzaţi pleonasmul!) din regatul lui Cioabă sau din împăraţia lui Iulian (ambii tot din Sibiu), se numeşte Constantin MATEESCU (53 de ani), asociat majoritar şi fost administrator la firma care a deţinut reţeaua de supermarketuri TRIDENT. Se poate spune că a fost ajutat să obţină acest rezultat de consoarta Alina Mona MATEESCU (47 de ani), asociat minoritar şi fost administrator la aceeaşi firmă. (foto: Alina Mona MATEESCU şi Constantin MATEESCU în urmă cu 6-7 ani)

Toate aceste refuzuri la plată au fost consemnate în perioada 2009-2012, dar „grosul” a fost înregistrat în 2009, numai în luna iulie a acelui an fiind raportate peste 1.200 de incidente. De fapt, 2009 a fost anul prăbuşirii TRIDENT TRANS TEX SRL, vizibilă prin înjumătăţirea cifrei de afaceri şi, desigur, prin neonorarea obligaţiilor financiare faţă de furnizori. Tot în 2009, pe 13 august, a fost deschisă procedura insolvenţei, la cererea debitoarei (Dosar 2909/85/2009, Tribunalul Sibiu).

TRIDENT-TRANS-TEX-incidente-1200

Au trecut 6 ani de insolvenţă, cu zeci de termene în instanţa, cu zeci de contestaţii, apeluri şi recursuri, timp în care firma a ajuns la doi angajaţi, iar creditorii aşteaptă să vadă dacă vor apuca să primească ceva din sumele revendicate; unii dintre aceştia au intrat, între timp, în insolvenţă sau chiar au dispărut din peisajul economic, urmare a radierii.

 Tabelul definitiv al creditorilor (publicat în luna iunie 2015) indică o masă credală acceptată de 138,70 milioane lei, aproape jumătate fiind reprezentată de creanţe chirografare, adică fără prea mari şanse de a fi acoperite din valorificarea bunurilor societăţii. Numărul total de creditori este teoretic de 525, dar poziţia 8 este ocupată de salariaţi, aceştia fiind 870. Prin urmare, totalul corect este de 870 de angajaţi, 522 de firme, bănci şi instituţii, plus două persoane fizice (soţii Mateescu).

Peste 70% din masa credală este deţinută de instituţii financiare (CORPORATE RECOVERY MANAGEMENT SRL este firma de recuperare a NEXTEBANK, fosta MKB ROMEXTERRA), dar numai două treimi din aceste creanţe sunt garantate, diferenţa fiind reprezentată de chirografare. În ceea ce priveşte NEXTEBANK, aceasta este banca „aliată” la ţepele cu cecuri şi bilete la ordin fără acoperire, prin eliberarea a peste 99% din instrumentele de plată (hârtiile) folosite de TRIDENT TRANS TEX SRL.

Invocând faptul că, în termenul legal de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor, debitoarea TRIDENT TRANS TEX SRL nu a depus un plan de reorganizare (de parcă ar mai avea ceva de reorganizat!), lichidatorul judiciar BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL (Geanina OANCEA) a solicitat Tribunalului Sibiu deschiderea procedurii de faliment, iar instanţa a aprobat. Deşi Constantin MATEESCU a încercat din nou să amâne acest faliment inevitabil şi foarte mult tergiversat, prin depunerea unei cereri de recuzare a completului de judecată, tentativa a eşuat, solicitarea fiind respinsă.

Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este 7 decembrie 2015 şi foarte probabil numărul de creditori şi valoarea creanţelor vor fi impresionante. Spun asta pentru că, după deschiderea procedurii de insolvenţă, TRIDENT TRANS TEX SRL a mai „împuşcat” peste 1.500 de incidente de plată (din totalul de 4.586) şi mulţi dintre „beneficiarii” cecurilor şi biletelor la ordin fără acoperire nu şi-au mai primit banii, ceea ce înseamnă că trebuie să se înscrie în acest nou tabel al creditorilor. În plus, bilanţurile pe 2013 şi 2014 indică datorii toatale de peste 184 milioane lei, ceea ce sugerează că diferenţa până la 138,70 milioane lei (masa credală din tabelul definitiv) reprezintă datoriile acumulate în perioada de insolvenţă.

În aprilie 2008, un articol al revistei CAPITAL îl „superlăuda” pe „fondatorul «Trident»”, afirmând următoarele: „După ce şi-a făcut mâna cu importul şi comercializarea de îmbrăcăminte second-hand, apoi cu afaceri imobiliare şi exploatări forestiere, Constantin Mateescu (46 de ani) este convins că abia acum şi-a găsit vocaţia: retailul”. Apoi, articolul respectiv (nemarcat ca fiind publicitar) anunţa extinderea lanţului de magazine: „Oraşele vizate de «Trident» sunt cele mari şi foarte mari, nefiind exclusă nici Capitala, adică exact fieful marilor retaileri internaţionali. Constantin Mateescu spune că, într-un orizont de timp de cinci ani, vede reţeaua «Trident» extinsă la nivel naţional şi poate chiar şi în afara graniţelor”.

Şi pentru a arăta cât e de capabil şi de performant, Mateescu a declarat: „Nu am făcut niciodată afaceri cu profit de doar 10%-15%. Am avut şi perioade în care câştigul era 1.000% în actele contabile. Întotdeauna am câştigat„.

„Întotdeauna” a fost doar până în 2009!

 

TRIDENT TRANS TEX SRL – tabel definitiv al creanţelor