TRY VATRA SRL Iaşi (CUI/CIF: 37846379) a intrat direct în faliment pe data de 8 februarie 2023, la cererea Fiscului, care a invocat o creanţă de 3.059.305 lei, „reprezentând impozite şi taxe datorate bugetului consolidat al statului” – Dosar nr.6730/99/2022.
Tabelul preliminar al creanţelor arată că datoriile la stat au ajuns la 3.470.538 lei, componenta de stopaj la sursă fiind de aproape jumătate de milion de lei.
Societatea TRY VATRA SRL a fost înfiinţată în iunie 2017 de ieşeanul Ionuţ HOREANU, cu sediul social în Ştefaneşti (judeţul Botoşani) şi urma să se ocupe de „fabricarea de mâncăruri preparate”.
În primii doi ani nu a desfăşurat/declarat activitate, pentru 2019 a raportat 3 angajaţi, profit net de 79.034 lei şi cifră de afaceri de 2.701.227 lei, iar în 2020, cu 5 angajaţi, a obţinut un profit net de 85.237 lei, la o cifră de afaceri de 2.276.291 lei, şi a încheiat exerciţiul financiar cu datorii de 539.949 lei şi creanţe de 701.567 lei (plus lichidităţi de 2.853 lei), cu menţiunea că aceste rezultate (în ambii ani) au fost obţinute din lucrări de construcţii!
În martie 2021, sediul social este mutat la Iaşi, iar Ioan RAICU preia/cesionează firma (de la Ionuţ HOREANU), pentru ca în noiembrie 2022 să o paseze (într-o singură tranzacţie) unei persoane cu numele Mariana-Irina ACASANDREI din Iepureni (judeţul Iaşi).
Ţinând cont de faptul că „necăjita” din Iepureni a preluat firma când avea datorii de aproape 3 milioane lei, am semnalat acestă golănie lichidatorului judiciar provizoriu ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, iar practicianul a efectuat o analiză amănunţită a debitoarei… şi „a tăiat în carne vie”. O MARE BILĂ ALBĂ!
În Raportul privind cauzele insolvenţei, ALFA & OMEGA INSOLV IPURL prezintă mai multe nereguli depistate şi trage concluzia că „vinovaţi de ajungerea societăţii în starea de insolvenţă se fac administratorul societăţii HOREANU Ionuţ, administrator în perioada 2017 – martie 2022, şi RAICU Ioan, administrator în perioada martie 2022 – noiembrie 2022, şi ACASANDREI Mariana Irina, administrator în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, existând premisele necesare aplicării dispoziţiilor articolului 169 alin.1 lit.a), c) şi d) din Legea85/2014 (atragerea răspunderii – n.r.)”.
Conform documentului menţionat, TRY VATRA SRL nu numai că a acumulat datorii enorme la stat şi nu a virat contribuţiile reţinute de la salariaţi, dar i-a şi lăsat pe (foştii) angajaţi cu o problemă pe cap: „Conform adresei ITM Iaşi nr.6047/21.02.2023, la data de 21.02.2023 societatea avea înregistraţi 29 angajaţi cu contracte individuale de muncă active, cei mai mulţi salariaţi au fost angajaţi în anul 2021 în domeniul construcţiilor”, precizează lichidatorul judiciar provizoriu în Raportul privind cauzele insolvenţei.
Surprinzător, ALFA & OMEGA INSOLV IPURL nu a mai publicat nimic după Tabelul preliminar, în condiţiile în care ar fi trebuit să comunice cel puţin procesul verbal pentru prima Adunare a Creditorilor şi tabelul definitiv. Sper că „nu şi-a băgat coada” avocatul care a intermediat cesiunile şi (probabil) l-a asigurat pe Ionuţ HOREANU că nu va păţi nimic!
DOCUMENT ATAŞAT:
TRY VATRA SRL – Raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă