UMBRELLA INTERBRANDS: A nimerit avocatul Brăila… dar trebuia să ajungă la Bucureşti!

Portalul instanţelor de judecată susţine că ieri, 2 aprilie 2020, debitoarea UMBRELLA INTERBRANDS SRL – prin intermediul unui avocat – a depus la Tribunalul Brăila o cerere de intrare în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.696/113/2020.

Ezistă o vorbă care spune că „a nimerit orbul Brăila„… numai că în acest caz trebuia să nimerească Tribunalul Bucureşti, pentru că singura societate cu numele UMBRELLA INTERBRANDS SRL are sediul social în Capitală.




Înfiinţată în februarie 2014, UMBRELLA INTERBRANDS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32833262) este deţinută şi administrată de Alex – Sabin NEACŞU, iar ultimul bilanţ depus este din 2017… alt motiv pentru ca solicitarea de intrare în insolvenţă să fie respinsă. La finalul anului 2017, societatea avea datorii de aproape 6 milioane lei.

Cu domiciliul oficial într-o comuna brăileană, Alex – Sabin NEACŞU mai figurează ca asociat la AGRO SABFLO SRL Viziru (CUI/CIF: 29947780) şi UMBRELLA OYL SRL Bucureşti (CUI/CIF: 40168110) – firmă înfiinţată în noiembrie 2018 şi fără activitate în 2019. (sursa foto: adevarul.ro)