Un an de insolvenţă COLTERM: Nereguli cu duiumul şi minime şanse de redresare; au fost respinse cereri de creanţe salariale în valoare de peste 5 milioane lei; datoriile totale depăşesc 414 milioane lei (documente ataşate)

COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM SA Timişoara (CUI/CIF: 16063013) a intrat în insolvenţă pe 26 octombrie 2021, oficial la propria cerere, iar în documentaţia depusă la Dosarul nr.4657/30/2021 a precizat că, la data de 15 octombrie 2021, înregistra datorii de 423.823.978,88 lei, iar fondurile băneşti disponibile erau de 788.177,27 lei.

Cel mai recent tabel preliminar al creditorilor, publicat pe 30 iunie 2022, prezintă o masă credală de 414.685.468,27 lei, cu peste 100 milioane lei mai mică faţă de sumele totale revendicate de creditori… iar surpriza-surprizelor este faptul că administratorul judiciar a respins cereri de creanţe salariale în valoare de peste 5 milioane lei. Mai exact, a aprobat suma de 41.797,05 lei, în condiţiile în care valoarea totală a creanţelor invocate a fost de 5.113.600,64 lei!

Consorţiul format din practicienii ALFA & QUANTUM CONSULTING SPRL, MAESTRO SPRL şi INSOLVEIN SPRL a reuşit să întocmeasă «Raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă», document pe care îl redăm integral (varianta publicată în BPI).

Acest Raport prezintă numeroase nereguli în derularea activităţii furnizorului de energie termică, iar principalele două concluzii formulate de autori ar fi acestea:

  • societatea este în insolvenţă şi apreciem că are (minime) şanse de redresare
  • în acest stadiu procedural înţelegem să introducem o acţiune în termenul legal, conform art.169 alin.(1) din Legea 85/2014

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.4657/30/2021, al debitoarei COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM SA, este programat pe 3 noiembrie 2022.

DOCUMENTE ATAŞATE:
COLTERM SA – Raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă

COLTERM SA – Tabel preliminar al creanţelor (iunie 2022)