Un (fost) „director vânzări” concediat ilegal a cerut insolvenţa CHIMONO COM… după ce s-a judecat mai bine de 3 ani cu firma administrată de Ghenadii PARASCHIV; instanţa a stabilit că piteşteanul Silviu CHIRILĂ trebuie să primească „salariale indexate, majorate şi reactualizate”

Persoana fizică Silviu CHIRILĂ a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva CHIMONO COM SRL Braşov (CUI/CIF: 5226182), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.4530/62/2021. Tribunalul Braşov a programat un prim termen de judecată pe 10 ianuarie 2022.

Piteşteanul Silviu CHIRILĂ se luptă de mai bine de 3 ani cu firma braşoveană… pe care a dat-o în judecată considerând că a fost concediat ilegal din funcţia de „director vânzări” – Dosar nr.4046/109/2018.

A avut câştig de cauză la Tribunalul Argeş, iar soluţia primei instanţe (din 30 iulie 2020) a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti, care a respins apelul formulat de CHIMONO COM SRL pe data de 1 noiembrie 2021. Probabil pentru că societatea nu i-a achitat sumele de bani stabilite de instanţă, Silviu CHIRILĂ a apelat la Legea 85/2014.

Înfiinţată în 1994, CHIMONO COM SRL este administrată de Ghenadii PARASCHIV, comercializează în principal anvelope, iar pentru anul 2020 a raportat 27 de angajaţi, profit net de 2.022.877 lei, la o cifră de afaecri de 32.778.676 lei, datorii de 3.969.361 lei şi active circulante de 13.781.924 lei… din care 2.812.933 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: chimonobrasov.ro)